Ultimul eveniment important al anului, din circuitul WTA, turneul de tenis feminin indoor Upper Austria Ladies Linz are la start pe Simona Halep, Sorana Cîrstea, Irina Begu și pe Emma Răducanu. Jaquelin Criastian și Ana Bogdan au evoluat în calificări, dar au ratat prezența pe tabloul principal.
Jaqueline Cristian (104 WTA) s-a confruntatduminică, în ultimul tur al tabloului de calificări, cu ucraineanca Lesia Tsurenko (113 WTA), fiind învinsă în 3 seturi, scor 57, 6-4, 6-1.
Tot duminică, Ana Bogdan (108 WTA) a fost învinsă, tot în tutul decisiv al calificărilor, de o altă ucraineancă, Kateryna Kozlova (129 WTA), scor 7-6 (2), 6-4.
Ediția 2021 a turneului feminin WTA 250 de la Linz revine în acest an, între 6 și 12 noiembrie, cu un tablou principal bine garnisit cu nume importante din tenisul feminin, avându-le în frunte pe Simona Halep și Emma Răducanu, ambele beneficiare ale câte unui wild card.
Ultimul eveniment important al anului, din circuitul WTA, înainte de Turneul Campioanelor, de la Guadalajara, Mexic, Upper Austria Ladies Linz este un turneu indoor, pe hard, care ar trebui să avantajeze jucătoarele cărora le place să joace un tenis foarte agresiv, împreună cu cele care posedă un serviciu bun. Turneul de la Linz este un eveniment din categoria WTA 250, cu premii în valoare de 235.238 de dolari, care se află la cea de a 31-a ediție
Ediția din 2020, desfășurată în timpul pandemiei, a fost una foarte puternică, adjudecată de Aryna Sabalenka, după ce a învins-o în finală pe Elise Mertens.
Evenimentul are loc de obicei în octombrie, dar din cauza BNP Paribas Open, de la Indian Wells, a fost amânat pentru luna noiembrie.
La startul competiției sunt prezente Simona Halep (22 WTA) și Sorana Cîrstea (38 WTA). Irina Begu (60 WTA) fuse-se anunțată inițial ca luând parte la turneu, dar aceasta s-a restras în ultima clipă.
Pentru prima dată în carieră, Emma Răducanu (actualmente 21 WTA) va fi favorita principală a unui turneu din circuitul profesionist. Britanica va începe săptămâna de pe locul 20 WTA, după ce elvețianca Belinda Bencic va coborâ 6 locuri, la începutul săptămânii viitoare, de pe 17.
Pentru Răducanu va fi o nouă premieră a carierei, accederea pentru prima dată în top 20 WTA, după acest ultim turneu al anului. Dealtfel, o eventuală câștigare a competiției ar putea să o ducă până pe locul 14 în clasament, ceea ce ar echivala cu un salt de 331 de locuri, raportat la poziția 345 ocupată la începutul anului 2021.
(sursa: Mediafax)