x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Jelena Jankovic, antrenată din 2011 de Andrei Pavel!

Jelena Jankovic, antrenată din 2011 de Andrei Pavel!

15 Dec 2010   •   18:20
Jelena Jankovic, antrenată din 2011 de Andrei Pavel!

Căpitanul nejucător al echipei României de Cupa Davis,  Andrei Pavel, o va pregăti în 2011 pe jucătoarea Jelena Jankovic, fost lider al clasamentului WTA, informează ediţiea electronică a cotidianului sârb Blic.

Născută la 28 februarie 1985, Jankovic a câştigat în carieră 12 turnee WTA şi peste 11,5 milioane de dolari. La 11 august 2008, ea reuşea să ajungă până pe locul 1 WTA, fiind cel de-al 18-lea lider al clasamentului. Jelena a rămas în fruntea ierarhiei mondiale numai o săptămână.

Jankovic a fost prima jucătoare care a devenit liderul clasamentului WTA fără a ajunge nici măcar într-o finală de Grand Slam. Ulterior, sârboaica a reuşit să joace finala US Open în 2008. De asemenea, Jankovic este cea de-a treia jucătoare de tenis care a fost lider al clasamentului atât la juniori, cât şi la seniori.

Andrei Pavel (36 de ani) este considerat cel mai bun jucător de tenis român din ultimii 30 de ani , el luând decizia de a se retrage din activitate în 2009. Pavel a câştigat în cariera sa trei turnee la simplu şi şapte la dublu şi a adunat din premii peste 5,2 milioane de dolari.

×