Jeremy Clarkson, despre violenţă

Cu totii uram violenta, brutalitatea lipsita de sens care umple ziarele si stirile TV. Dar, din cand in cand, crede JC, ar putea fi justificata...

S-ar putea sa fi auzit de un fotbalist pe nume Joey Barton. In afara gazonului ceea ce s-ar numi un bataus si, de curand, a stat un pic la puscarie pentru agresiuni si perturbarea ordinii publice. Din cand in cand, a fost acuzat si de vatamare corporala. Iar altadata, a dat cu masina peste un barbat in Liverpool la ora doua dimineata.

Ti-ai putea imagina ca, pe gazon, lucrurile ar sta un pic altfel. Dar, nu. A fost prins lovind un adversar cu pumnul in piept si, in chiar ultimul meci al sezonului din Premiership care tocmai s-a incheiat, s-a uitat repede la gatul expus al unui jucator advers si si-a zis "cred ca lumea ar fi un loc mai bun daca i-as trage un cot acolo". Ceea ce a si facut.

A primit un cartonas rosu din partea arbitrului, la care a reactionat lovind cu piciorul un alt jucator si incercand sa-i traga un cap in gura altuia. Ca urmare, a fost catalogat de catre cei mai multi fani ai fotbalului drept un golan periculos. Insa eu n-as fi atat de convins.

Ca regula generala, nu voi lovi pe nimeni, cu exceptia lui Piers Morgan. Am trecut prin toata scoala fara sa fiu implicat in vreo bataie si, chiar si atunci cand niste baieti din Doncaster mi-au pus caca de caine in sapca pentru ca purtam un fular cu Chelsea, am ramas calm si politicos. Chiar daca aveam ochii inlacrimati.

Totusi, desi nu obisnuiesc sa-i lovesc pe James si Richard cu pumnul in piept, pot sa inteleg de ce oameni precum Joey Barton simt nevoia sa-si loveasca colegii si adversarii.

Parlamentarul laburist Eric Joyce a explicat asta destul de bine acum foarte putin timp cand, dupa ce a baut una mica in barul Camerei Comunelor, a vazut cativa conservatori si i-a pocnit. Se justifica spunand ca asa e el. Unii isi rezolva disputele cu pixul, altii prin justitie. El isi foloseste pumnii si crede ca daca doi tipi vor sa rezolve o cearta in spatele barului, e dreptul lor sa faca asta. Are dreptate. Este dreptul lor.

Mai mult decat atat, e foarte important sa avem tot felul de oameni in Parlament, astfel ca toate paturile societatii sa fie reprezentate: vagabonzi, escroci, mincinosi, preoti... si batausi. Pentru ca nu poti sa reprezinti oamenii decat daca esti reprezentativ.

As merge chiar mai departe. Vedem de multe ori la televizor parlamentarii unor tari redusi la o masa diforma de transpiratie si pumni si cred ca, din cand in cand, mi-ar placea sa-i vad si pe ai nostri in aceeasi situatie. Asa ca ii dau un sfat domnului Cameron: data viitoare cand domnul Miliband e enervant, sa sara peste masa si sa-i traga un spit in oua.

Mi-ar placea sa vad genul asta de activitate si la Wimbledon. Ai asudat intreaga viata. Te-ai antrenat si iar te-ai antrenat, nu ai baut, nu ai fumat si te-ai abtinut de la toate celelalte lucruri frumoase pe care viata le ofera pentru a putea fi cel mai bun dintre cei mai buni. E minge de meci. Serviciul adversarului iese in afara. Insa arbitrul de linie, un profesor de geografie in varsta cu o palarie caraghioasa, spune ca e bun. Intreaga ta viata a fost irosita. Asa ca cine te-ar putea invinui daca, sub impulsul momentului, ai fugi spre arbitru si l-ai lovi cu racheta?

Ti-l mai aduci aminte pe Nelson Piquet carand pumni si picioare in Eliseo Salazar? Tii minte cum Michael Schumacher a luat-o la galop pe linia boxelor pentru a "discuta" ceva cu David Coulthard? Putem sa le intelegem reactiile. Si, mai mult decat atat, ne plac. Au dat nastere unor momente pe care le savuram si la care tinem.

Peste ocean in America, oamenii merg sa vada un meci de hochei nu pentru a admira viteza si precizia, ci pentru batai. Iar aici, fanii rugby-ului se infierbanta foarte tare atunci cand cei doi jucatori cu numarul opt incep sa se bata ca niste chiori. Mai ales daca li se alatura si restul echipelor.

Problema este ca, in zilele noastre, suntem programati sa ramanem calmi. Sa intoarcem si celalalt obraz. Ceea ce mie imi convine de minune. Nu mi-ar placea sa primesc un pumn. Dar in sport si in politica, acolo unde nervii sunt – asa cum e si normal – intinsi la maximum, e inuman sa le ceri sa respire adanc si sa-si vada de treaba mai departe. Probabil tocmai din cauza asta tot mai multi sportivi de top si politicieni sunt atat de anosti si de robotici.

Toate astea aduc discutia catre o poza pe care am vazut-o zilele trecute in ziar. In ea aparea un domn de varsta medie care incerca sa mearga pe bicicleta pe un drum ingust de tara, in timp ce o doamna tanara ii tragea un picior. Se pare ca ar fi mers prea incet pe mijlocul drumului, iar doamna s-a decis sa-i traga o lectie.

Toti au cazut de acord ca femeia e un pericol public si ca ar trebui inchisa pentru tot restul vietii. Pentru ca, desi e in regula sa te descarci intr-un moment de tensiune pe terenul de sport, nu e deloc in regula sa te comporti asa pe drum.

Totusi, inainte s-o trimitem pe femeie la puscarie, sa ne intrebam ceva: cum ar fi daca ea ar fi aflat ca mama i-a fost dusa la spital si nu mai are mult de trait? Si cum ar fi daca, in timp ce fumega in spatele ciclistului care se deplasa prea lent, ar fi aflat ca draguta ei mama a si murit? Ar fi atunci acceptabil sa-i traga un sut celui care nu i-a permis sa-si ia adio de la propria mama?

Mi se intampla foarte des sa merg pe A44 in spatele cuiva care se deplaseaza foarte incet, cu o viteza pe care el o considera sigura. De cele mai multe ori, e vorba despre batrani. Reactiile lor sunt lente si nu se simt in largul lor la viteze de peste 40 km/h. In plus, nu se grabesc nicaieri si sunt de parere ca lumea intreaga ar fi un loc mai bun daca nimeni nu s-ar mai grabi nicaieri. Astfel ca nu simt nici cea mai mica urma de vina fata de coloana de masini din spatele lor. De fapt, e posibil sa creada ca le fac soferilor o favoare.

De cele mai multe ori, tac si inghit. Daca pot depasi, o fac, iar daca nu, pun o melodie frumoasa si ma relaxez. Dar daca as fi un genist si in cateva minute ar exploda o bomba nucleara pusa de teroristi? Daca nevasta-mea ar intra in travaliu?

Daca un copil are nevoie de tatal lui? Atunci momentul capata incarcatura, furia creste si devine acceptabil sa indesi cuplul in varsta si Peugeot-ul lor intr-un gard viu.

Ciclistii isi pierd cumpatul foarte des si nu pot sa-i invinovatesc. Pentru ca atunci cand un sofer de autobuz, manat de prostie sau de aroganta, vireaza la stanga (dreapta, in cazul Romaniei – n.r.) fara sa semnalizeze sau sa se asigure, iar tu aproape ca esti strivit de rotile lui din spate, devii un sac de piele plin cu dopamina, serotonina si adrenalina. Esti la fel de aprins ca un iepure sperios. si, in momentul ala, nu poti fi tras la raspundere daca te urci in autobuz, iti desfaci slitul si te usurezi pe sofer.

Iata-ne, deci. Violenta. O urasc. Ma sperie. Mi-as dori ca pumnul omului sa fie facut din vata. Dar cateodata? Hmmm...