x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Jucător de top din snooker, SUSPENDAT 12 ani pentru că a trucat meciuri

Jucător de top din snooker, SUSPENDAT 12 ani pentru că a trucat meciuri

25 Sep 2013   •   15:55
Jucător de top din snooker, SUSPENDAT 12 ani pentru că a trucat meciuri

Săptămâna trecută, un tribunal independent l-a găsit vinovat pe englezul de 38 de ani Stephen Lee pentru aranjarea rezultatelor a şapte meciuri din 2008 şi 2009, dintre care unele chiar în timpul Campionatului Mondial. El a fost condamnat şi la plata unei amenzi de 46.000 de euro, potrivit gsp.ro.

"Sancţiunea este valabilă din 12 octombrie 2012, astfel că Stephen Lee nu va mai putea juca pînă în 12 octombrie 2024. Nu suntem mîndri că ne-am confruntat cu astfel de probleme, dar acest lucru demonstrează angajamentul nostru pentru a nu mai exista corupţie în biliard", a anunţat într-un comunicat Federaţia Internaţională a Jucătorilor Profesionişti de Biliard şi Snooker (WPBSA), care iniţial voia să-l suspende pe viaţă pe Lee.

Stephen Lee, fost număr 5 mondial la snooker, are însă dreptul de a face apel la această decizie.

×
Subiecte în articol: snooker meciuri trucate Stephen Lee