De ieri, Jurnalul Naţional este prezent la Vancouver, unde săptămâna viitoare, la 12 februarie, va începe ediţia de iarnă a Jocurilor Olimpice, la care România va participa cu o delegaţie compusă din 28 de sportivi.
Trimisul special al ziarului nostru este Sorin Anghel (foto), editorul paginilor de schi şi vreme, care, după ce a participat la mai multe etape de Cupe Mondiale şi Europene rezervate sporturilor de sezon, se află la prima competiţie de acest nivel. Jurnalul Naţional este de altfel singurul ziar din România acreditat la JO de la Vancouver, cealaltă instituţie media acreditată fiind TVR, care va transmite în direct majoritatea întrecerilor. Astfel, începând cu numărul de mâine al Jurnalului Naţional, veţi putea citi zilnic corespondenţe de la faţa locului, cu aspecte inedite din viaţa şi atmosfera sporturilor de iarnă.
Citește pe Antena3.ro