Karolina Pliskova (Cehia, locul 6 WTA) a eliminat-o în sferturile de finală de la Madrid pe Simona Halep, scor 6-4, 6-3.
Halep (26 ani), care câştigase ultimele două ediţii ale turneului, a încheiat astfel o serie de 15 victorii consecutive la Madrid.
Pliskova (26 ani, 6 WTA), care nu o învinsese niciodată pe Simona în circuitul profesionist, s-a impus după 69 de minute, în care a făcut un joc excelent, profitând şi de ziua mai slabă a româncei.
Halep a început foarte bine meciul, cu break, a condus cu 2-0, dar apoi şi-a pierdut serviciul şi a fost egalată (2-2). Halep a condus apoi cu 3-2, dar Pliskova a revenit, reuşind la 3-3 un break care s-a dovedit a fi decisiv pentru soarta primului set, adjudecat cu 6-4.
Simona Halep a început cu dreptul şi setul secund (1-0), dar cehoaica a luat apoi trei ghemuri la rând şi şi-a conservat avantajul până în final, când a încheiat cu un break alb (6-3).
Halep a comis 3 duble greşeli şi a avut doar procentaj de 28% pe serviciul al doilea (64% la primul), în timp ce Pliskova a reuşit 2 aşi, a făcut o dublă greşeală, servind impecabil (procentaj de 80% la primul, 69% la al doilea). Românca a avut 11 winners şi a comis 26 de erori neforţate, iar Pliskova a reuşit 20 de mingi direct câştigătoare şi a adunat 16 erori neprovocate.
Simona Halep are acum 6-2 în meciurile directe cu Pliskova, care o mai învinsese doar în Fed Cup, în 2016, cu 6-7 (4), 6-4, 6-2.
Halep, care îşi va păstra poziţia de lider mondial încă o săptămână, va primi un cec de 149.390 euro şi 215 puncte WTA. Ea va participa săptămâna viitoare la turneul de la Roma, unde anul trecut a jucat finala.
AGERPRES
3-6 Meci Pliskova
3-5 Game Pliskova
3-4 Game Halep
2-4 Game Pliskova
2-3 Game Halep
1-3 Game Pliskova
1-2 Break Pliskova
1-1 Game Pliskova
1-0 Game Halep
A inceput setul al doilea
4-6 Set Pliskova
4-5 Game Halep
3-5 Game Pliskova
3-4 Break Pliskova
3-3 Game Pliskova
3-2 Game Halep
2-2 Game Pliskova
2-1 Break Pliskova
2-0, BREAK HALEP! Jucătoarea noastră a forțat pe serviciul adversarei, care a scăpat câteva mingi afară. Ion Țiriac și Nadia Comăneci sunt în tribune.
1-0, GAME HALEP! Simona începe bine meciul și nu-i dă nicio șansă adversarei. Pliskova a luat un singur punct.
Organizatorii turneului de la Madrid au anunțat programul de joi al turneului Premier Mandatory din capitala Spaniei. Duelul din sferturi dintre Simona Halep și Karolina Pliskova va avea loc în jurul orei 15:00.
Karolina Pliskova (26 ani, 6 WTA) este sora geamănă a Kristynei Pliskova (94 WTA), care a fost învinsă miercuri în optimi de Simona Halep cu 6-1, 6-4
Simona Halep şi Karolina Pliskova s-au întâlnit până acum de opt ori, jucătoarea din ţara noastră impunându-se de şapte ori. Ultimul duel a avut loc la începutul acestui an, în sferturi la Australian Open (6-3, 6-2 pentru Halep). Românca a încheiat victorioasă şi anul trecut, în semifinalele de la Roland Garros (6-4, 3-6, 6-3).
Simona Halep este sigură că va rămâne în fruntea clasamentului WTA după încheierea turneului de la Madrid, pe care l-a câştigat în ultimii doi ani.