x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi La Lillehammer a fost aprinsă flacăra olimpică pentru JO de Tineret 2016

La Lillehammer a fost aprinsă flacăra olimpică pentru JO de Tineret 2016

13 Feb 2016   •   16:43
La Lillehammer a fost aprinsă flacăra olimpică pentru JO de Tineret 2016

În localitatea norvegiană Lillehammer a fost aprinsă vineri seara flacăra olimpică la a doua ediţie de iarnă a Jocurilor Olimpice de Tineret (JOT), unde România este reprezentată de 22 de sportivi.

Ceremonia de deschidere s-a desfăşurat pe Arena de sărituri cu schiurile Lysgardsbakkene.

Punctul culminant al evenimentului a fost aprinderea flăcării olimpice de către Principesa Ingrid Alexandra de Norvegia, sub privirile celor 13.000 de spectatori. Flacăra a fost aprinsă lângă steagul olimpic şi steagul norvegian.

Sportivii din ţara noastră au defilat alături de performeri din toată lumea, iar Mihai Cristian Tentea a purtat steagul României.

Evenimentul a fost marcat de numeroase demonstraţii, iar pe scena principală au urcat muzicieni şi numeroase speranţe ale sporturilor de iarnă.

Spectatorii au putut vedea salturile cu paraşuta, ori evoluţiile tinerilor norvegieni cu cercuri fluorescente.

Ceremonia a fost finalizată cu un impresionant joc de artificii.

Circa 1.100 de sportivi, cu vârste cuprinde între 14 şi 18 ani, din 70 de ţări se vor întrece la 15 discipline, în 13 baze sportive din cele cinci localităţi norvegiene, Lillehammer, Hamar, Gjoevik, Oeyer şi capitala Oslo, în perioada 12-21 februarie.

Cei 22 de sportivi români (10 fete şi 12 băieţi) vor participa la nouă discipline sportive, doar trei dintre ei având experienţa unei întreceri de asemenea anvergură. Biatlonistul Daniel Munteanu, fondista Nicoleta Luciana Sovarschi şi săritorul cu schiurile Nicolae Sorin Mitrofan au participat la ediţia de anul trecut a Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE), la Vorarlberg-Liechtenstein.

Reprezentanţii noştri intră în competiţie sâmbătă 13 februarie, la hochei pe gheaţă - îndemânare, schi fond, schi alpin şi patinaj viteză.

Şeful de Misiune al României la Lillehammer este Alexandru Epuran, în timp ce Liliana Dorneanu va fi adjuncta sa.

Demn de remarcat este faptul că medaliile care vor fi acordate la Lillehammer au fost create de designerul român Ciprian Burzo (20 ani). Acesta a câştigat concursul organizat vara trecută de Comitetul Internaţional Olimpic, fiind ales dintre 300 de propuneri venite din 65 de ţări.

Delegaţia României are componenţa:
Schi fond: Nicoleta Luciana Sovarschi şi Iulian Ababei, antrenor Ioan Poponeci;

Biatlon: Eniko Marton şi Daniel Munteanu, antrenor Szilard Marton;

Sărituri cu schiurile: Andreea Diana Trâmbiţaş şi Nicolae Sorin Mitrofan, antrenor Csaba Magdo Nemeth;

Schi alpin: Iulia Boier şi Alexandru Ştefan Ştefănescu, antrenor Florin Cristea;

Hochei pe gheaţă (îndemânare): Diana Alexandra Iuga şi Eduard Căşăneanu, antrenor Levente Elekes;

Patinaj viteză: Mihaela Hogaş, antrenor Bogdan Adrian Stănescu;

Skeleton: Alexandra Elena Cristina Vicol, Daria Georgiana Miroiu, Diana Cristina Puşcaşu, Mihail Sebastian Enache şi Mihai Răzvan Trăsnea, antrenori Marius Tomiţă, Adrian Ene;

Monobob: Daniela Florina Gheauş şi Mihai Cristian Tentea, antrenor Iulian Daniel Păcioianu;

Sanie: Mihaela Carmen Manolescu, Theodor Andrei Aurelian Turea, Vasile Marian Gîtlan şi Flavius Ion Crăciun, antrenor Alexandru Grigore Comşa.


Sursa: AGERPRES 

×