x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Madrid Masters: Nadal l-a bătut pe Federer şi va juca finala cu Djokovic

Madrid Masters: Nadal l-a bătut pe Federer şi va juca finala cu Djokovic

08 Mai 2011   •   11:45
Madrid Masters: Nadal l-a bătut pe Federer şi va juca finala cu Djokovic
Sursa foto: /EPA

Rafael Nadal, numărul unu mondial, s-a calificat în finala turneului Masters 1000 de la Madrid după ce l-a învins, sâmbătă seară, în semifinale, cu scorul de 5-7, 6-1, 6-3, pe elveţianul Roger Federer, cap de serie numărul 3.

A fost cea de-a 24-a întâlnire directă dintre cei doi, spaniolul adjudecându-şi a 16-a victorie.

În finala concursului de la Madrid, dotat cu premii în valoare de 3,7 milioane de euro, Nadal îl va întâlni pe sârbul Novak Djokovic, cap de serie numărul 2, cel care l-a eliminat în cealaltă semifinală pe Thomaz Belucci (Brazilia) cu 4-6, 6-4, 6-1.

Djokovic l-a învins de două ori în acest an pe Nadal, deţinătorul titlului la Madrid. De altfel, Djokovic este neînvins în 2011, având o serie incredibilă de 31 de victorii şi 5 turnee câştigate.

Până acum, turneul de la Madrid nu a fost câştigat niciodată doi ani la rând de acelaşi jucător.

×