x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Monitori în America

Monitori în America

de Sorin Anghel    |    29 Feb 2008   •   00:00
Monitori în America

MESERIE, TE HALESC! ● Ce bani câştigă instructorii de schi
Românii sunt în stare să facă orice meserie pentru a câştiga un ban cinstit. Câţiva schiori de la noi au plecat peste hotare pentru a munci ca monitori de schi. Au fost atraşi de partea financiară şi de pârtiile mult mai bune decât cele din România. Cinci braşoveni dau lecţii de schi în Colorado – SUA.


MESERIE, TE HALESC! ● Ce bani câştigă instructorii de schi
Românii sunt în stare să facă orice meserie pentru a câştiga un ban cinstit. Câţiva schiori de la noi au plecat peste hotare pentru a munci ca monitori de schi. Au fost atraşi de partea financiară şi de pârtiile mult mai bune decât cele din România. Cinci braşoveni dau lecţii de schi în Colorado – SUA.


Din 1997, meseria de monitor de schi a fost recunoscută oficial şi în ţara noastră. Sătui de pârtiile de la noi, românii au început să plece peste hotare pentru a face monitorie.


PESTE OCEAN. În acest sezon, cinci braşoveni – Ruxandra Munteanu, Ionuţ Vârtic, Ionuţ Bărbuţ, Adrian Nicolaescu şi Mihai Harhoi, care până acum au profesat la Şcoala de Schi Ana din Poiana Braşov, sunt instructori în Colorado – SUA. "Sunt aici din 15 noiembrie şi mai stau până la 15 aprilie, deşi sezonul de schi se încheie la 20 aprilie. Vreau să merg să mai vizitez ceva, după care să ajung acasă cu câteva zile înainte de Paşti", spune Ruxandra Munteanu, care primeşte 16 USD pentru fiecare oră în care predă cursuri de schi. În cazul în care turistul se întoarce a doua zi şi vrea să schieze tot cu ea, românca primeşte 32 USD pe oră. "Mi s-au întors destui pentru că schiez foarte bine. Aici este cu totul altfel decât în România. În primul rând, americanii schiază mult mai bine pentru că au pârtii mai multe şi mai grele. Am schiat foarte mult free-ride, printre copaci, pe zăpadă afânată", povesteşte braşoveanca. Ar vrea să meargă şi sezonul viitor în Colorado, dar se teme că va obţine mai greu viza de la Ambasada SUA. "Acum nu au fost probleme. Am dat un interviu prin telefon celor de aici, pentru care lucrez, şi s-au ocupat ei de viză. M-am dus la Bucureşti, la Ambasadă, mi-au pus câteva întrebări şi mi-au dat viza foarte repede. Nici eu nu mă aşteptam să fie chiar atât de uşor. Pentru sezonul viitor s-ar putea să apară probleme cu viza deoarece după alegerile de aici este posibil să se schimbe regimul. Autorităţile vor să îi favorizeze pe americani, dar ei nu sunt foarte buni monitori de schi. Oricum, ei mi-au făcut poze şi voi apărea pe broşurile prin care va fi promovată, sezonul viitor, staţiunea Breckenridge, unde mă aflu eu acum", explică Ruxandra Munteanu. În Poiana Braşov, ea era unul dintre cei mai buni monitori de schi, cel mai important elev al său fiind chiar patronul George Copos. Din banii pe care îi câştigă în Colorado, românca trebuie să-şi plătească chiria, masa şi biletul de avion.


EUROPA. Înainte să ajungă monitori de schi în America, românii şi-au dovedit priceperea în Austria. Mihai Olaru, din Predeal, fratele lui Bogdan Olaru – campion naţional de juniori la schi alpin – a renunţat la performanţă pentru a profesa ca instructor de schi în Alpi. În acest sezon, bucureşteanca Ana Damian a dat pârtiile de pe Valea Prahovei pe cele de la Schladming. Câştigă 700 de euro pe lună, primeşte masă şi cazare şi beneficiază de echipament gratuit şi transport pe cablu. "În România nu prea aveam timp să dau ore de schi. Nu m-au atras banii ci faptul că am ocazia să schiez pe pârtii adevărate şi că atmosfera este cu totul alta. Când am venit aici, la Schladming, la sfârşitul lui noiembrie, a trebuit să fac un curs prin care să pot profesa şi în Austria. Am trecut fără probleme de el. Am primit echipament, schiuri şi clăpari, special pentru monitorii de schi. Mie mi-ar fi plăcut să folosesc echipamentul meu de competiţie, dar din păcate nu mi se permite acest lucru", a declarat bucureşteanca. Ar vrea să se întoarcă şi anul viitor la Schladming, mai ales că acum cunoaşte foarte bine pârtiile din staţiunea austriacă, acolo unde anul acesta s-a ţinut singura etapă de Cupa Mondială în nocturnă. Printre concurenţi s-a aflat şi românul Alexandru Barbu, care a abandonat. Pentru că nu recunoaşte diplomele monitorilor de schi din străinătate, Franţa a fost trimisă în justiţie de către Comisia Europeană.


Prezentare

Începând de astăzi are loc la Vatra Dornei prezentarea colecţiei Fischer pentru sezonul 2008/2009. Întâlnirea este organizată de către Sports Games Timişoara, fiind găzduită de Hotel Maestro. Federaţia Română de Schi şi Biatlon a decis ca ediţia de anul acesta a Campionatului Naţional de Schi Alpin să se desfăşoare, începând cu 17 martie, la Sinaia, pe pârtiile din Valea Dorului. Edit Miklos şi Lilla Petroczki au anunţat deja că nu vor lua parte la ediţia din acest an.

×
Subiecte în articol: ski express schi