Spectacolul din primele două zile ale Turului Franţei a fost dat de stângăciile organizatorilor. O serie de rurieri importanţi, printre care Tony Martin, Mark Cavendish şI Peter Sagan, au fost implicaţi într-o căzătură în grup, fapt ce a dus ca prima etapă să fie câştigată de către neamţul Marcel Kittel. Rutierul de la Argos Shimano a profitat de lipsa favoriţilor, adjudecându-şi primul tricou galben al ediţiei cu numărul 100 a Marii Bucle. Prima zi nu a reprezentat însă un calvar doar pentru cei care au pedalat, ci şI pentru organizatori. Autocarul echipei Orica a rămas blocat chiar în dreptul liniei de sosire, fapt ce a făcut ca finish-ul să fie mutat, pentru câteva minute, mai ?oscu trei kilometri. În cele din urmă, problema s-a rezolvat şI rutierii au avut parte de o primă etapă completă. Ceea ce s-a întâmplat sâmbătă în Turul Franţei a demonstrat însă că întreaga caravană se simte destul de înghesuită în Insula Corsica.
Lovitura belgiană
Azi, în etapa a doua, s-a pedalat de la Bastia la Ajaccio, pe o distanţă de 156 kilometri. Traseul a cuprins un sprint, la Castello-Di-Rostino, trei căţărări de gradul trei şI una de gradul al doilea. Rutierii s-au întrecut în evadări pentru punctele ce se acordă în clasamentul căţărătorilor şI cel al sprinterilor. Francezul Pierre Roland, de la Europcar, a luat tricoul alb cu buline roşii, în vreme ce Marcel Kittel a “renunţat” la tricoul galben, dar va concura mâine în cel verde. Neamţul a rămas lider în clasamentul sprinterilor, urmat de Peter Sagan, cel care a terminat ieri pe locul al doilea. Etapa de ieri a fost câştigată de către belgianul Jan Bakelants, de la Radioshack, care a reuşit să treacă linia de sosire cu o secundă în faţa plutonului în care se aflau marii favoriţi. El a primit tricoul galben şI a intrat în istoria ciclismului. Marii favoriţi ai ediţiei din acest an sunt în continuare la egalitate în clasamentul general. Alberto Contador, Cadel Evans, Christopher Froome, Andy Schleck, Alejandro Valverde şI Juaquin Rodriguez s-au mulţumit doar să treacă linia de sosire în acelaşi pluton. Pentru cei mai importanţi rutieri care participă la Marea Buclă este mai important să piardă timp în prima săptămână. Ei îşi păstrează atacurile pentru Alpi, ceea ce înseamnă că suspansul se va păstra până în ultimele zile de concurs.
Au revoir, Corsica!
Marea Buclă îşi va petrece mâine ultima zi în Corsica. Etapa a 3-a se va consuma de la Ajaccio, preţ de 191 de kilometri, până la Calvi, în partea de nord-vest a insulei. Traseul este unul accidentat, fapt ce poate duce la ruperea plutonului. Calvi este capitala economică şI turistică a regiunii Balagne. Aici s-a născut Cristofer Columb, fapt ce este amintit pe zidurile vechii cetăţi, care a fost construită în secolul 15, în timpul ocupaţiei genoveze. Oraşul are o parte de sus, plină cu străduţe înguste, numai bune pentru o plimbare ameţitoare, şI o parte de jos, aflată în apropierea portului, unde se găsesc nenumărate restaurante şI baruri. La Calvi se găseşte o plajă de patru kilometri, unde se găsesc câteva cluburi de schi nautic şi windsurfing. Din oraş se poate pleca şI spre munte, pe trasee care însumează peste 250 de kilometri de potecă.
Citește pe Antena3.ro