Federaţia Română de Haltere a anunţat topul celor mai buni halterofili în anul 2010, pe primul loc la masculin clasându-se Ninel Minculescu, iar la feminin, Roxana Cocoş.Minculescu a câştigat trei medalii de aur la Campionatul European din 2010, iar la Campionatul Mondial din luna septembrie a obţinut medalia de argint, la total, categoria 69 de kilograme.
La feminin, Roxana Cocoş are în palmares în 2010 două medalii de bronz, la Campionatul European, de la Minsk. Pe locurile doi şi trei în topul naţional s-au clasat Andreea Aanei şi Elena Andrieş, iar la masculin, Valeriu Calancea şi Antoniu Buci.
Citește pe Antena3.ro


