x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Ninge la munte

Ninge la munte

de Sorin Anghel    |    15 Apr 2008   •   00:00
Ninge la munte

Azi noapte, în depresiunea Braşovului şi pe Valea Prahovei a plouat, iar la altitudini mari s-au înregistrat precipitaţii mixte, care spre dimineaţă s-au transformat în ninsoare.



Azi noapte, în depresiunea Braşovului şi pe Valea Prahovei a plouat, iar la altitudini mari s-au înregistrat precipitaţii mixte, care spre dimineaţă s-au transformat în ninsoare.

IARNĂ PENTRU O ZI. Circulaţia rutieră pe Valea Prahovei, între Buşteni şi Azuga, şi în judeţul Braşov se desfăşoară cu dificultate din cauza ninsorii. Pe şosea s-a depus un strat de cîţiva centimetri de zăpadă, fapt ce îi determină pe şoferi să circule cu prudenţă. Pe carosabil a fost împrăştiat material antiderapant, iar în momentul în care ninsoarea s-a înteţit, au intervenit trei utilaje cu lamă care au avut rolul de a îndepărta zăpada de pe şosea. Toate utilajele care acţionează aparţin secţiei Drumuri Naţionale Prahova, în condiţiile în care contractele pentru deszăpezire încheiate cu firmele de profil au expirat luna trecută. Ninsori s-au înregistrat şi în judeţul Braşov. În acest moment, la Sinaia, în Valea Dorului, ninge viscolit, existînd toate premisele ca la sfîrşitul acestei săptămîni să se poată schia. În staţiunea prahoveană s-a înregistrat cea mai mare cantitate de precipitaţii: 31 de litri pe metrul pătrat în 24 de ore. Din păcate, la Buşteni, Azuga şi Predeal, sezonul de schi a fost închis, instalaţiile de transport pe cablu intrînd în repaus.

TRANSILVANIA. Ninsori s-au înregistrat şi în judeţul Braşov. În Masivul Postăvaru, stratul de zăpadă are o grosime de 50 de centimetri şi se poate schia în condiţii foarte bune pînă în Platoul Ruia. În Poiana Braşov, în zona hotelurilor, stratul de zăpadă nu depăşeşte 5 centimetri. Meteorologii de la Centrul de prognoză Sibiu au informat că la Braşov, în zona joasă, s-au înregistrat în ultimele 24 de ore temperaturi minime cuprinse între 5 şi 6 grade Celsius, iar în zona de munte minimele au atins -2°C. Vremea va continua să-şi păstreze aceleaşi caracteristici pînă mîine seară.

×
Subiecte în articol: ski express