x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi O jucătoare din România a realizat surpriza săptămânii

O jucătoare din România a realizat surpriza săptămânii

23 Apr 2019   •   17:14
O jucătoare din România a realizat surpriza săptămânii
Sursa foto: Facebook Alexandra Cadantu

Alexandra Cadantu, aflată pe locul 235 în clasamentul WTA, a învins-o pe fosta semifinalistă de la US Open, Shuai Peng, în cadrul turneului de la An-Ning.

Jucătoarea din România s-a impus în trei seturi cu 6-4, 6-3, reușind astfel să o învingă pe Shuai Peng, favorita a cincea a turneului din China, după un meci care a durat două ore și 37 de minute.

Alexandra Cadantu a participat la două semifinale și o finală în circuitul ITF W25. Anul trecut, românca a organizat o strângere de fonduri pentru a putea să participe la turnee, însă nu a reușit să strângă banii necesari.

Victoria Alexandrei Cadantu a ajuns știre principală pe site-ul oficial WTA.

×
Subiecte în articol: tenis alexandra cadantu wta shuai peng an-ning