x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Prima femeie numită la conducerea US Open

Prima femeie numită la conducerea US Open

11 Iun 2020   •   13:05
Prima femeie numită la conducerea US Open

Canadianca Stacey Allaster este prima femeie numită la conducerea US Open, turneu de tenis de Mare Şlem care se desfășoară la New York.

Are 56 de ani și a fost președinte al circuitului feminin de tenis în perioada 2009 - 2015. Din 2016 lucrează la Federaţia Americană de Tenis (USTA), unde va ocupa în continuare postul de director executiv pentru tenisul profesionist.

Ea îl înlocuieşte în fruntea US Open pe David Brewer, care a coordonat organizarea turneului de la Flushing Meadows, începând cu anul 2012.

USTA a anunţat, la începutul acestei săptămâni, reducerea a 110 posturi din cadrul federaţiei, ale cărei birouri vor fi mutate din White Plains (New York).

Federaţia americană va decide, până la sfârşitul acestei luni, desfășurarea US Open, planificat inițial pentru 31 august - 13 septembrie, precum şi a altor turnee din sezonul estival pe suprafaţă dură din SUA, între care şi cel de la Cincinnati (16-23 august), care s-ar putea muta la Flushing Meadows.

×
Subiecte în articol: tenis us open Stacey Allaster mare slem