Naţionala feminină de handbal a României a reuşit prima sa victorie la Campionatul Mondial din Japonia, 29-24 (15-12) cu Senegalul, duminică, la Kumamoto, în Grupa C a competiţiei.
Tricolorele au câştigat de Ziua Naţională a României, după un meci bun, care a mai şters din impresia lăsată de partida cu Spania, pierdută categoric sâmbătă, cu 16-31.
Cu Cristina Neagu în zi de graţie, 13 goluri, România a condus de la un capăt la altul şi victoria nu a fost pusă sub semnul întrebării. Meciul nu a fost unul uşor, însă, tricolorele nereuşind să găsească antidotul pătrunderilor senegalezei Doungou Camara.
Apărarea a evoluat destul de bine, Dumanska a scos două aruncări de la 7 metri, iar atacul a funcţionat la parametri destul de ridicaţi, cu nouă jucătoare pe lista marcatoarelor, în condiţiile în care România a adunat nu mai puţin de 14 minute de eliminări (doar şase pentru echipa africană).
România păstrează şanse de a trece de prima fază a grupelor, după debutul ratat, însă nivelul de joc trebuie să crească şi mai mult.
Avantajul maxim al echipei României a fost de şase goluri, 9-3 (13), 10-4 (15), 11-5 (17) şi 12-6 (19), la pauză formaţia antrenată de Tomas Ryde având trei goluri în plus, 15-12. Vicecampioana Africii s-a apropiat la un singur gol în partea secundă, 17-16 (38), dar România a refăcut un avantaj de trei goluri, iar pe final s-a desprins decisiv, la cinci goluri, 22-17, câştigând cu 29-24.
În celelalte partide din grupă, Muntenegru a dispus de Kazahstan cu 30-21, iar Spania a învins Ungaria cu 29-25.
Următoarele meciuri sunt programate pe 3 decembrie, Spania - Senegal (08:00), România - Kazahstan (12:00) şi Ungaria - Muntenegru (08:00).
România: Denisa Dedu, Yuliya Dumanska - Aneta Udriştioiu (3 goluri), Laura Pristăviţa, Cristina Neagu (13), Raluca Băcăoanu, Gabriela Perianu (3), Crina Pintea (1), Elena Dache, Anca Polocoşer (3), Lorena Ostase (1), Sonia Seraficeanu (2), Mădălina Zamfirescu (1), Ana Maria Iuganu (2). Selecţioner: Tomas Ryde.
Senegal: Hatadou Sako, Cira Aram Lo - Khady Seck, Amina Sankhare (3), Doungou Camara (6), Fanta Keita (1), Hawa Ramatou Ndiaye (6), Niacalin Kante, Adja Sanou Paye (1), Marieme Ba, Ndiole Sene, Penda Sylla, Dienaba Sy, Raissa Dapina (7), Laura Kamdop, Awa Fall Diop. Selecţioner:
Frederic Bougeant.
Au arbitrat: Bon-Ok Koo şi Seok Lee (Coreea de Sud).
AGERPRES