x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Raliul Dakar 2020 se va desfășura în Arabia Saudită

Raliul Dakar 2020 se va desfășura în Arabia Saudită

20 Noi 2019   •   13:54
Raliul Dakar 2020 se va desfășura în Arabia Saudită
Sursa foto: observator.tv

După 10 ani în America de Sud, unde raliul Dakar a întâlnit un teren diferit de cel tradiţional din Africa, ediţia 2020 se va desfăşura în premieră în Arabia Saudită (5-17 ianuarie) unde concurenţii vor redescoperi dunele şi deşertul, relatează EFE.
Raliul Dakar va debuta pe 5 ianuarie 2020 la Yeda, pe coasta Mării Roşii, concurenţii urmând să parcurgă un traseu de 7.856 km, dintre care 5.097 în probe speciale, cronometrate. Prima parte a cursei se derulează pe drumuri de pământ, albii de râuri şi defilee, iar în a doua parte, numai pe nisip şi dune.

''Am descoperit multe surprize în deşertul saudit şi pentru că este mare, am avut de unde să alegem'', a declarat David Castera, directorul cursei, cu prilejul prezentării traseului Raliului Dakar 2020.

Iată programul etapelor:
Etapa 1 (5 ianuarie): Yeda - Al Wajh, 752 km (319 km în probă specială)
Etapa a 2-a (6 ianuarie): Al Wajh - Neom, 401 km (367 km - PS)
Etapa a 3-a (7 ianuarie): Neom - Neom, 489 km (404 km - PS)
Etapa a 4-a (8 ianuarie): Neom - Al Ula, 676 km (453 km - PS)
Etapa a 5-a (9 ianuarie): Al Ula - Ha'il, 563 km (353 km - PS)
Etapa a 6-a (10 ianuarie): Ha'il - Riyadh, 830 km (478 km- PS)
11 ianuarie: zi de pauză;
Etapa a 7-a (12 ianuarie): Riyadh - Wadi al-Dawasir, 741 km (546 km - PS)
Etapa a 8-a (13 ianuarie): Wadi al-Dawasir - Wadi al-Dawasir, 713 km (474 km - PS)
Etapa 9-a (14 ianuarie): Wadi al-Dawasir - Haradh, 891 km (415 - PS)
Etapa a 10-a (15 ianuarie): Haradh - Shubaytah, 608 km (534 - PS)
Etapa a 11-a (16 ianuarie): Shubaytah - Haradh, 744 km (379 - PS)
Etapa a 12-a 917 ianuarie): Haradh - Riyadh, 447 km (374 km - PS)

AGERPRES

×
Subiecte în articol: raliu