x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Bucureștiul devine capitala gimnasticii mondiale

Bucureștiul devine capitala gimnasticii mondiale

de Redacția Jurnalul    |    19 Aug 2023   •   06:00
Bucureștiul devine capitala gimnasticii mondiale
Sursa foto: Federația Română de Gimnastică

Peste 900 de sportivi de pe 6 continente, 4 discipline (gimnastică artistică, gimnastică aerobică, gimnastică pentru toți, gimnastică acrobatică) și 8 competiții sunt coordonatele „Regalului gimnasticii românești” organizat între 28 august și 22 octombrie de Federația Română de Gimnastică.

Capitala României va deveni capitala gimnasticii, odată cu organizarea evenimentului denumit „Regalul gimnasticii românești” care va cuprinde 8 competiții, desfășurate la la Sala Polivalentă din București și la Circul Metropolitan.

La o parte din aceste evenimente intrarea spectatorilor va fi liberă:

1. Concurs internațional - „FIG RomGym Trophy Artistic " – gimnastică artistică masculină și gimnastică artistică feminină (1-3 septembrie) - Sala Polivalentă

2. Concurs internațional de gimnastică acrobatică - 4 septembrie - Sala Polivalentă

3. Cupa Mondială la gimnastică aerobică - „RomGym Trophy Aerobic World Cup” (13-15 octombrie) - Sala Polivalentă

4. Campionatele Balcanice de gimnastică aerobică (16-19 octombrie) - Sala Polivalentă

5. Bucharest Gym for All Festival (21-22 octombrie) - Circul Metropolitan București
Gimnaşti din 14 ţări (Canada, Israel, Norvegia, Polonia, Austria, Azerbaidjan, Cehia, Danemarca, Egipt, Finlanda, Germania, Portugalia, Spania şi România) vor concura, în perioada 1-3 septembrie, la competiţia internaţională “RomGym Trophy”.

România va participa în întrecerea feminină cu două echipe, a căror componenţă va fi stabilită după finalizarea stagiului de pregătire din Finlanda (în desfășurare), iar la masculin cu sportivii lotului olimpic: Gabriel Burtanete, Andrei Muntean, Robert Burtanete, Nicholas Ţarcă şi Roland Modoianu.

În perioada 13-15 octombrie, România va organiza una dintre cele mai importante competiţii mondiale din 2023 -„RomGym Trophy Aerobic World Cup” - la care vor participa 215 de sportivi, din 22 de ţări de pe 6 continente: Australia, Azerbaidjan, Bulgaria, China, Congo, Cehia, Egipt, Franța, Italia, Kazahstan, Mexic, Noua Zeelanda, Peru, Portugalia, Slovacia, Spania, Suedia, Turcia, Ucraina, Ungaria, Finlanda și România.

După Cupele Mondiale din 2001 și 2009 și Campionatele Europene din 2011, concursul din octombrie este a patra competiție internațională de gimnastică aerobică organizată în România.

 

(sursa: Mediafax)

×