x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Roland Garros. După Simona Halep, şi Alexandra Dulgheru a fost eliminată în turul 2

Roland Garros. După Simona Halep, şi Alexandra Dulgheru a fost eliminată în turul 2

27 Mai 2015   •   17:21
Roland Garros. După Simona Halep, şi Alexandra Dulgheru a fost eliminată în turul 2

Alexandra Dulgheru a fost eliminată de Alize Cornet în turul doi al turneului de la Roland Garros. Dulgheru, locul 51 WTA, a fost învinsă de Alize Cornet, locul 29 WTA, în două seturi, scor 2-6, 5-7.

Citeşte şi Roland Garros. Simona Halep A PIERDUT meciul cu Mirjana Lucic-Baroni din turul 2

În turul trei, Cornet va juca împotriva croatei Mirjana Lucici-Baroni, cea care a eliminat-o pe Simona Halep, informează gsp.ro.

Până acum, cele două s-au mai întâlnit de două ori, fiecare câștigând câte un meci. În 2010, Cornet s-a impus la turneul de la Hobart, scor 6-1, 6-0. În ultima întâlnire, Dulgheru a câștigat la Doha, în acest an, scor 6-4, 3-6, 6-1.

×