x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Români printre mori de vânt!

Români printre mori de vânt!

de Sorin Anghel    |    04 Iul 2010   •   00:00
Români printre mori de vânt!
Sursa foto: Christian Silva/Jurnalul Naţional

Muzeul Kinderdijk este unul dintre simbolurile Olandei, fiind celebru în toată lumea pentru morile de vânt construite în secolul al XVIII-lea. Echipa Jurnalului Naţional prezentă la Turul Franţei a "bătut" locul împreună cu o familie de români care locuieşte de trei ani în Ţara Lalelor. După ce Cancellara a câştigat Prologul, Marea Buclă a plecat azi de la Rotterdam către Bruxelles.

Vizita într-un astfel de spaţiu nu reprezintă altceva decât o plimbare în natură. De pe marginea drumului, cobori într-o zonă mlăştinoasă, ca şi cum te-ai duce în Lunca Dunării. Dar aici e mult mai jos. E chiar sub nivelul mării. Iar tabloul cuprinde case "brodate" printre canale, nuferi şi multă trestie. Un berbec priponit cu lanţul şi câteva pisici de dimensiuni uriaşe îţi ies prima oară în cale. Peisajul este dominat însă de raţe şi gâşte ce vor să se plimbe printre picioarele tale exact cum fac porumbeii prin marile capitale ale lumii.

Te întrebi imediat oare cine este fericitul care deţine atâtea păsări. "Sunt sălbatice", vine lămurirea din partea soţilor Raluca şi Cristi Mariş-Lichiardopol, doi tineri români veniţi în Olanda pentru studii postuniversitare în ştiinţele matematice. Ea e din Olteniţa, el din Bucureşti. S-au cunoscut în timpul facultăţii. Sunt boemi şi nu le pasă de nimic. Locul parcă li se potriveşte ca o mănuşă. Căsătoriţi de numai câteva săptămâni, vibrează de fiecare dată când se ating unul pe celălalt. Telefonul celor doi români sună ca la gară. Sunt rudele din ţară. Primesc în fiecare zi felicitări pentru victoria "portocalei mecanice" în faţa Braziliei.

Muzeul Kinderdijk este departe de agitaţie, iar liniştea nu ţi-o tulbură decât un localnic. Comite imprundenţa de a ieşii brusc din apă chiar de lângă un ponton de pe care tu admirai priveliştea. Inima îţi sare în gât în momentul în care ai surpriza să vezi cum un cap de om iese brusc de sub luciul de apă chiar la picioarele tale. O iei sănătos la fugă, ţipând şi înjurând româneşte din cauza sperieturii pe care ţi-ai luat-o. Olandezul îşi cere scuze. El doar înoată zilnic pe canalele din zonă. Apa nu e cea mai limpede, dar măcar nu pute. Nu apuci să te gândeşti cum ar arăta un astfel loc în ţara noastră pentru că se leagă un scurt dialog cu "monstrul apelor". Anul viitor vrea să meargă în Delta Dunării. Sunt canale la fel ca aici. "Da, dar acolo e mult mai mare întinderea de apă şi mult mai frumos. Voi merge să vizitez România", spune omul foarte hotărât.

Morile de vânt sunt "sădite" din loc în loc şi au fiecare scris anul în care au fost ridicate. Toate cam pe la 1.730-1.740. Podeţele parcă sunt desenate şi nu-ţi vine să crezi cât de sănătoase sunt în momentul în care treci peste ele. Normal, se traversează chiar şi cu bicicleta. Dar ce te mai miră din moment ce eşti în Olanda? Raluca şi Cristi par că ştiu toată istoria locului. Discuţia se poartă, automat, despre ciclism. Muzeul Kinderdijk este patrimoniu Unesco din 1997, dar asta nu a putut impiedica amenajarea de piste pentru biciclişti chiar şi aici. Cei doi români au şi ei bicicletele lor. "|n Olanda eşti un om mort dacă nu ai aşa ceva. Sunt zone în Rotterdam unde poţi ajunge în cinci minute cu bicicleta şi în 20 de minute cu maşina", spune Cristi, care este tachinat imediat de soţia sa pentru că la Delfs, orăşel în care locuiesc, el merge cu bicicleta deşi are de făcut zilnic un drum ce poate fi străbătut pe jos în numai două minute. Ea şi-a cumpărat o bicicletă second-hand, iar el visează la una scumpă.

Vizita la Muzeul Kinderdijk, situat lângă satul cu acelaşi nume, nu a reprezentat altceva decât prilejul de a cunoaşte doi români veniţi să studieze în celălalt capăt al Europei. Morile de vânt, folosite acum câteva secole în momentele în care apa creştea prea mult în partea de vest a Olandei nici nu mai contează. Oricum, aici totul este atât de bine pus la punct încât începe să te cuprindă dorul de o groapă în asfalt, o pată de rugină sau mizerie pe jos. Asta chiar dacă Rotterdam nu este cel mai curat oraş din lume. Cristi şi Raluca mai au de stat câţiva ani aici. Nu vor să-şi declare dorul de casă pentru că nu e sănătos, dar lasă să se înţeleagă că le lipseşte România deoarece acolo le sunt părinţii, cea mai puternică rădăcină a unui român.

Sâmbătă au fost să vadă Prologul. Au îndurat ploaia, dar au fost impresionaţi de ceea ce au văzut. Favoritul lor este Lance Armstrong. "Întotdeauna am ţinut cu cei care au câştigat multe titluri. Aici este o adevărată nebunie când vine vorba despre ciclism", spune Cristi. Americanul a terminat pe 4 prima cursă a Marii Bucle, pe podium situându-se elveţianul Fabian Cancellara, neamţul Tony Martin şi britanicul David Millar. Contador a trebuit să se mulţumească doar cu locul 6, impresia generală fiind că rivalul său, Armstrong, este mai în formă la începutul Le Tour.
    
Azi, Turul Franţei a plecat spre Bruxelles dintr-o zonă selectă a Rotterdamului. Pe dreapta apă şi vapoare, pe stânga case vechi şi superbe. La doi paşi de start, e un pub. La intrare, dai nas în nas cu un tip un pic cărunţit, îmbrăcat şmechereşte. Figură cunoscută. Fotbalist. Dar nu eşti sigur cine e. Şi-l întrebi, că nu eşti din localitate! "Scuză-mă, eşti fotbalist?"! Asistenţa e cu ochii pe el, surprinde dialogul şi să prăpădeşte de râs când aude întrebarea. Omul e o legendă. A jucat la Feyenoord şi asta este destul. Cei patru ani petrecuţi la Bayern Munchen şi Gheata de Aur a Europei obţinută după sezonul 2002-2003 nici nu mai contează. Acum are 35 de ani şi tocmai s-a retras. I-a urmărit de aproape pe rutieri şi s-a convins cu ochii săI că Lance Armstrong este un "greu". Americanul umblă tot timpul având după el 4 poliţişti cu biciclete şi un asiatic care aleargă în urmă lui.

Despărţirea de Rotterdam a reprezentat o descătuşare pentru întreaga caravană a Marii Bucle. Traficul s-a desfăşurat foarte anevoios din cauza faptului că autorităţile locale au instalat foarte puţine indicatoare cu Turul Franţei. Au fost blocaje infernale, numai că Renault Koleos, automobilul cu care echipa Jurnalului Naţional se deplasează, s-a comportat impecabil datorită cutiei de viteze automată. |n plus, nu este nevoie să porneşti aerul condiţionat deoarece în oraş nu e nici o problemă dacă deschizi plafonul panoramic.

×
Subiecte în articol: turul frantei