x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Roxana Vișa câștigă argintul pentru România la Europenele U23 de judo

Roxana Vișa câștigă argintul pentru România la Europenele U23 de judo

de Redacția Jurnalul    |    02 Noi 2025   •   10:20
Roxana Vișa câștigă argintul pentru România la Europenele U23 de judo

Sportiva Roxana Vișa a cucerit medalia de argint la Campionatele Europene de Judo Under 23 de la Chișinău, aducând României a doua medalie a competiției, după aurul obținut de Ioan Dzițac.

Judoka Roxana Vișa a adus României medalia de argint la categoria +78 kg, sâmbătă, în cadrul Campionatelor Europene U23 desfășurate la Chișinău, Republica Moldova.

Sportiva a avut un parcurs excelent, învingându-le pe Jovana Mrvaljevic (Muntenegru), Grace-Esther Mienandi Lahou (Franța) și Tiziana Marini (Italia), pierzând doar finala în fața olandezei Paulien Sweers.

Performanța Roxanei Vișa completează bilanțul remarcabil al României la competiția continentală, după ce Ioan Dzițac a cucerit aurul la categoria 73 kg.

În total, echipa României încheie întrecerile individuale cu două medalii și ocupă locul 6 în clasamentul general, din 37 de națiuni participante.

În ultima zi a competiției, România va concura în proba pe echipe mixte, încercând să mai adauge o medalie la palmares.

Agenția Națională pentru Sport a felicitat sportivii și antrenorii pentru rezultatele obținute și pentru modul în care au reprezentat România la nivel european.

(sursa: Mediafax)

×