x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Salvamont, sfaturi pentru practicanții sporturilor de iarnă

Salvamont, sfaturi pentru practicanții sporturilor de iarnă

23 Ian 2021   •   19:27
Salvamont, sfaturi pentru practicanții sporturilor de iarnă
Sursa foto: Hepta

Dispeceratul Național Salvamont a publicat câteva sfaturi pentru practicanții sporturilor de iarnă, respectiv măsuri pe care trebuie să le ia dacă sunt martorii unui accident pe pârtii.

Pentru că în ultimele sezoane de iarnă numărul de accidente a crescut și pentru că acest sezon a debutat „în forță” cu un număr îngrijorător de mare de accidente, Salvamont România a transmis câteva măsuri pe care practicanții sporturilor de iarnă să le aibă în vedere dacă sunt martorii unui accident pe pârtii.

Primul sfat este evitarea panicii.

„Protejați victima prin marcarea locului accidentului prin amplasarea unei perechi de schiuri amplasate în X la 4-5 metri în amonte. Anunțați echipa Salvamont aflată pe domeniul schiabil, sau apelați telefonic SNAU 112 sau Dispeceratul Național SALVAMONT (0SALVAMONT – 0725826668). Nu mișcați persoana accidentată și nu permiteți nimănui să facă acest lucru, decât dacă victima se află sub influența directă a unui factor de risc care îi pune viața în pericol sau îi provoacă afecțiuni medicale imediate. Orice pacient care, după un traumatism, prezinta dureri sau alterarea stării generale trebuie tratat ca având un posibil traumatism la nivelul coloanei vertebrale, necesitând imobilizare și transport adecvat. Nu permiteți sau să miște sau să transporte pe brațe, târâș, în spate sau cu mijloace improvizate victima. Dacă victima este inconștientă, deschideți-i căile aeriene (aceasta se realizează prin subluxația mandibulei-ridicarea acesteia de la nivelul unghiului sau posterior- de lângă ureche ; !!! nu spre spate capul victimei !!! ) și verificați timp de 10 secunde dacă respiră, prin observarea mișcărilor toracelui; dacă nu respiră, efectuați resuscitare cardio-pulmonară (masaj cardiac extern în ritm de aprox. 100 de compresii/ minut”, sunt celelalte sfaturi pe pagina de Facebook a Dispeceratului Național Salvamont.

Totodată, practicanții sporturilor de iarnă sunt atenționați că pandemia nu s-a sfârșit, așa că trebuie să respecte regulile.

„Atenție, datorită pericolului infestării cu Covid 19 rămâne la latitudinea dumneavoastră dacă decideți să vă expuneți riscului infestării și, faceți sau nu, respirație gură la gură (protocoalele nu mai recomandă acest lucru), executând un raport de 30:2 com”, se menționează în finalul postării.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: salvamont sfaturi