Finala feminina a turneului de tenis de la Wimbledon, al treilea Grand Slam al anului, se va disputa anul acesta intre rusoaica Maria Sarapova, locul 6 WTA si a cincea favorita, si jucatoarea ceha Petra Kvitova, a opta jucatoare in ierarhia WTA.
Sarapova a invins-o, joi, cu scorul de 6-4, 6-3, pe germanca Sabine Lisicki, locul 62 WTA, calificandu-se astfel pentru a doua oara in cariera in ultimul act al concursului de la All England Club, dupa triumful din 2004.
Sarapova s-a impus dupa un meci care a durat 87 de minute si va incerca, sambata, sa repete performanta din urma cu sapte ani, cand a castigat trofeul la Wimbledon. In palmaresul rusoaicei de 24 de ani mai figureaza doua trofee de Grand Slam, US Open 2006 si Australian Open 2008, precum si o finala pierduta la Antipozi, in 2007.
In varsta de 21 de ani, Petra Kvitova s-a calificat pentru prima data in cariera intr-o finala de Grand Slam, dupa victoria obtinuta in trei seturi, scor 6-1, 3-6, 6-2, in fata numarului 4 mondial, Victoria Azarenka din Belarus. Kvitova devine, astfel, prima jucatoare din Cehia care va juca finala la Wimbledon dupa Jana Novotna, care a castigat titlul in 1998.
Kvitova si Sarapova s-au intalnit o singura data pana acum, in semifinalele turneului de anul trecut de la Memphis, victoria revenindu-i rusoaicei, scor 6-4, 6-3.