x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Se cunosc primele echipe ce ies din grupe la mondialul de handbal din Egipt

Se cunosc primele echipe ce ies din grupe la mondialul de handbal din Egipt

17 Ian 2021   •   17:29
Se cunosc primele echipe ce ies din grupe la mondialul de handbal din Egipt

În ziua a patra a Campionatului Mondial de Handbal din Egipt nu au fost surprize. Echipele favorite s-au impus, iar patru formații și-au asigurat calificarea în următoarea fază a competiției.

Ziua a patra a Campionatului Mondial de Handbal din Egipt nu a consemnat nici un rezultat neobișnuit. Favoritele s-au impus, singurul meci echilibrat fiind cel dintre Slovenia și echipa Federației Ruse, adjudecat de ruși cu 31-25. Franța, Portugalia, Suedia, Egipt, Belarus, Rusia și Slovenia și-au asigurat trecerea în următoarea fază a competiției la finalul zilei de sâmbătă.

Belarus – Coreea de Sud 32-24 (15-9)

Echpa Coreei a trimis la mondial un lot alcătuit din jucători Under 23, singurul obiectiv fiind acela de a da cât mai multe minute tinerilor handbaliști care vor alcătui o viitoare echipă mult mai puternică. Belarușii nu au avut dificultăți în a se impune, având și 10 goluri avans spre finalul partidei. „Rușii albi” sunt pe prima poziție în clasamentul grupei H, la egalitate de puncte cu confrații ruși, cu care remizaseră cu două zile în urmă.

Austria – Franța 28-35 (13-17)

Francezii și-au asigurat ieșirea din grupe, învingând fără probleme Austria și obținând a doua victorie de la mondial, după cea cu Norvegia. Omul meciului a fost declarat portarul Vincent Gerrard.

Egipt – Macedonia de Nord 38-19 (20-6)

Kiril Lazarov și compania au venit la acest mondial ca rezerve, anunțați în ultima clipă, după retragerea Cehiei, așa că o evoluție consistentă din parte lor e improbabilă. Faraonii s-au grăbit să își asigure trecerea în faza următoare și au jucat fără rețineri.

Elveția – Norvegia 25-31 (13-17)

Nordicii au făcut sâmbătă primele puncte din grupă, după ce în primul meci fuseseră învinși de Franța. Sander Sagosen a marcat 11 goluri și a fost numit omul meciului.

Alte rezultate din ziua a 4-a:

Maroc – Portugalia 20-33 9

RHF (Federația Rusă de Handbal) – Slovenia 31-25

Algeria – Islanda 24-39

Chile – Suedia 26-41

Programul zilei de duminică, 17 ianuarie

Qatar – Japonia, ora 16:30, grupa C

Angola – Croația, ora 19:00, grupa C

Argentina – Bahrain, ora 19:00, grupa D

Capul Verde – Germania, ora 19:00, grupa A

Tunisia – Brazilia, ora 19:00, grupa B

DR Congo – Danemarca, ora 21:30, grupa D

Polonia – Spania, ora 21:30, grupa B

Ungaria – Uruguay, ora 21:30, grupa A

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: mondial handbal