Preşedintele CS Oltchim, Ioan Gavrilescu, a declarat că managerul general al SC Oltchim, Constantin Roibu, va discuta pentru a trei oară cu antrenorul Radu Voina pentru a-l convinge să revină pe banca tehnică a echipei vâlcene.
"Ieri am spus la derută că suntem în discuţii cu doi antrenori. O spun pe cea dreaptă, aşa am considerat că e bună strategia. Acum vă spun care este situaţia reală. Peste câteva ore managerul general de la SC Oltchim, Constantin Roibu, va avea o discuţie cu selecţionerul Radu Voina. Va fi a treia rundă de negocieri pe care o avem. Prima a fost imediat după meciul cu Itxako, cea de-a doua a fost telefonică. Dacă va accepta, atunci va conduce echipa la meciul de la Cluj, apoi pe cel de la Podgorica. Dacă nu, Relu Roşca, actualul secund, va deveni principal şi va fi ajutat pe banca tehnică de Maria Duca şi de Luminiţa Huţupan. Asta este concluzia, ori Voina ori nimeni!", a afirmat oficialul echipei vâlcene.
Ioan Gavrilescu dezminte eventualele tratative cu Mariana Târcă, Dumitru Muşi sau Vlad Caba şi a precizat că aducerea Anjei Andersen la Olchim a fost o greşeală pe care conducerea clubului şi-a asumă: "Sunt numai invenţii. Nu s-a discutat cu aceşti tehnicieni. Acum sincer, pentru ce să mai aduci acum pe cineva când mai sunt patru luni din acest sezon, dintre care numai trei de activitate. În opinia mea, în acest moment şansele de calificare în semifinalele ale Oltchimului sunt de 1%. În cazul în care vine Voina, aceste şanse cresc la 10%, nu mai mult. Nu înseamnă că îi vom impune ceva. Singurul lui obiectiv va fi să ducă pe linia de plutire o corabie aflată acum în degringoladă. Doar nu o să-i cerem să câştige patru puncte din două deplasări, după ce Anja a pierdut două meciuri cu ideile ei năstruşnice, ca să nu le spun altfel. Aducerea ei la Oltchim a fost o greşeală pe care ne-o asumăm. Cine nu munceşte nu greşeşte."
Preşedintele CS Oltchim, Ioan Gavrilescu, a declarat, luni, că înţelegerea cu antrenoarea daneză Anja Andersen a fost reziliat pe cale amiabilă. Tot luni, antrenorul echipei naţionale de handbal feminin, Radu Voina, a refuzat oferta de a prelua conducerea tehnică a formaţiei Oltchim pe care a primit-o după demiterea tehnicienei danezei.