x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Serena Williams, fara "Black Panther" la Roland Garros

Serena Williams, fara "Black Panther" la Roland Garros

25 Aug 2018   •   12:55
Serena Williams, fara "Black Panther" la Roland Garros

Jucătoarea americană de tenis Serena Williams nu va mai putea purta combinezonul său negru, cu curea roz, denumit "Black Panther", la ediţia de anul viitor a turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, au anunţat organizatorii competiţiei, care consideră că s-a mers "prea departe". 

 

"Eu cred că am mers prea departe. Această ţinută nu va mai fi acceptată. Trebuie respectat jocul şi locul", a spus Bernard Giudicelli, preşedintele Federaţiei franceze de tenis într-un interviu acordat Tennis Magazine. 

Cea mai mică dintre surorile Williams i-a surprins pe spectatori competiţiei de la Paris, unde a evoluat într-un combinezon integral de culoare neagră, inspirat din cel purtat de eroina filmului Catwoman. 

O ţinută special creată de sponsorul tehnic al americancei, pentru a se adapta corpului acesteia, afectat de o sarcină complicată. 

"Am avut probleme cu cheagurile de sânge şi există şi o parte practică (a ţinutei respective - n.red.), mă ajută să am o circulaţie sanguină mai bună", a explicat Serena la momentul respectiv. 

Serena Williams, în vârstă de 36 ani, fostă numărul unu mondial, a câştigat de trei ori turneul de la Roland Garros, pe parcursul carierei sale (2002, 2013, 2015). 

Revenită în competiţie în primăvara acestui an, după ce a adus pe lume o fetiţă în septembrie 2017, americanca s-a retras înaintea meciului cu rusoaica Maria Şarapova, din optimile de finală ale turneului parizian, câştigat de românca Simona Halep.

AGERPRES

×