x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Simona Halep a pus punct colaborării cu antrenorul Thierry Van Cleemput

Simona Halep a pus punct colaborării cu antrenorul Thierry Van Cleemput

17 Feb 2019   •   18:01
Simona Halep a pus punct colaborării cu antrenorul Thierry Van Cleemput

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a decis să renunţe la serviciile noului său antrenor, belgianul Thierry Van Cleemput, considerând neconcludentă colaborarea cu acesta, ea urmând să se pregătească singură la turneul de la Dubai, ce a debutat duminică, informează cotidianul L'Equipe.

După o încercare de o lună cu Thierry Van Cleemput, fostul antrenor al lui David Goffin, Simona Halep a explicat la Dubai că nu a confirmat angajarea antrenorului belgian. "Am decis să încetăm, pentru că nu colaboram bine împreună", a spus fostul lider mondial pentru publicaţia The National Sport din Dubai. "Deci sunt singură aici, fără antrenor", a adăugat Halep.

Finalistă la Doha, unde a fost învinsă sâmbătă de belgianca Elise Mertens (3-6, 6-4, 6-3), Simona Halep s-a despărţit la finele anului trecut de antrenorul australian Darren Cahill, cu care lucra de patru ani şi cu care a atins primul loc mondial şi a câştigat turneul de la Roland Garros în 2018.

La Dubai, Halep va intra direct în turul 2, urmând să joace cu învingătoarea din primul tur dintre belarusa Vera Lepko şi canadianca Eugenie Bouchard.
AGERPRES

×
Subiecte în articol: simona halep Thierry Van Cleemput