Captura Video
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, a declarat, sâmbătă, că meciul cu americanca Venus Williams a fost cel mai bun reuşit de ea în acest an la Australian Open.
''Am făcut cel mai bun meci al meu la acest turneu. Întotdeauna e dificil să joci contra surorilor Williams, din acest motiv am fost foarte motivată azi (sâmbătă). Contra Serenei va fi o provocare şi mai mare. Nu am nimic de pierdut şi sunt pregătită să o înfrunt'', a declarat Halep (27 ani), care a trecut cu 6-2, 6-3 de Venus Williams (38 ani).
În primele două tururi, Halep a obţinut victorii în trei seturi în meciurile cu Kaia Kanepi (Estonia) şi Sofia Kenin (SUA).
Simona Halep a fost finalistă anul trecut la Melbourne, iar Serena Williams (37 ani) se află în căutarea celui de-al 24-lea său titlu de Mare Şlem din carieră, cu care ar egala recordul deţinut de australianca Margaret Court din 1960-1970.
AGERPRES
Kevin de Bruyne, mijlocașul lui Manchester City, va lipsi de la patru la șase săptămâni, în urma unui accident la mușchii coapsei, a declarat vineri managerul Pep Guardiola, conform BBC Sport.
Belgianul în...
Autoritățile nipone și-au reafirmat poziția de a organiza în această vară Jocurile Olimpice de la Tokyo, care trebuiau să se defășoare anul trecut, dar au fost amânate din cauza pandemiei de coronavirus,...
S-a întors în 2017 în România special ca să câștige Champions League cu o echipă românească. A ales CSM București la insistențele Gabrielei Firea, primarul Capitalei, ale Gabrielei Szabo, președinta...
Zvonurile și informațiile tot mai concrete referitoare la transferul lui Aleksandr Kokorin la Fiorentina au fost oficializate, joi, prima dată de către Spartak Moscova, pe site-ul său oficial.
Jucătorul de 29...
Sergiu Buș a fost transferat în Coreea de Sud la Seongnam FC, anunțul a fost făcut pe pagina de Facebook FCSB. Atacantul se reface după accidentarea suferită în finalul anului trecut și nu mai era în grațiile...
Galerie Foto Azi este o nouă zi „decisivă” la Dinamo: momentul promis de Pablo Cortacero că în contul clubului va intra mărirea de capital de 5 milioane de euro. Desigur, nimeni nu mai crede că acest lucru se va întâmpla....
Elveția a uimit, miercuri la Campionatul Mondial din Egipt, învingând Islanda cu 20:18, în primul meci din grupa a 3-a principală.
Echipa de handbal masculin a Elveției, a furnizat o nouă surpriză la CM de han...
SCM Râmnicu Vâlcea a obținut miercuri a doua victorie în EHF Champions League la handbal feminin, învingând pe muntenegrencele de la Buducnost cu 25-23 (14-10).
Echipa condusă de Florentin Pera reușise în...
Alpinistul Alex Găvan, care se pregătea să urce fără oxigen suplimentar pe K2 alături de italianca Tamara Lunger, a renunțat pentru moment la ascensiune.
Acesta a scris într-un mesaj pe Facebook că perceperea...
În ziua a patra a Campionatului Mondial de Handbal din Egipt nu au fost surprize. Echipele favorite s-au impus, iar patru formații și-au asigurat calificarea în următoarea fază a competiției.
Ziua a patra a...
Dan Petrescu, fost antrenor al campioanei CFR Cluj, a debutat astăzi cu o înfrângere pe banca noii sale echipe, Kayserispor, aflată în subsolul clasamentului din prima divizie turcă.
Kayserispor a fost învinsă...
Meciul CSM București - Vipers Kristiansand, din cadrul grupei A a EHF Champions League la handbal feminin, disputat sâmbătă la București, s-a încheiat cu victoria oaspetelor, cu 22-29 (9-14).
CSM nu mai...
Clubul catalan FC Barcelona a anunțat vineri că, de comun acord cu guvernul, a decis să amâne data de disputare a alegerilor pentru funcția de președinte al clubului, funcție pentru care au fost validate trei...
Spania - Brazilia și Croația - Japonia sunt cele două meciuri de la mondialul de handbal masculin din Egipt care s-au încheiat vineri cu același scor de egalitate, 29-29, în cea de-a doua zi a competiției,...