x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Simona Halep, după meciul cu Pliskova: Cred că este cea mai importantă victorie a mea în Fed Cup

Simona Halep, după meciul cu Pliskova: Cred că este cea mai importantă victorie a mea în Fed Cup

10 Feb 2019   •   19:59
Simona Halep, după meciul cu Pliskova: Cred că este cea mai importantă victorie a mea în Fed Cup

Jucătoarea de tenis Simona Halep, numărul 3 mondial, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă susţinută la Ostrava, că succesul în faţa Karolinei Pliskova, 6-4, 5-7, 6-4, reprezintă cea mai importantă victorie a sa în Fed Cup.
"A fost o zi mare pentru mine şi sunt fericită. Cred că e cea mai importantă victorie a mea în Fed Cup. Iar să câştig ambele partide jucate în întâlnirea cu Cehia înseamnă mult pentru mine pentru că această echipă are o mare tradiţie în Fed Cup. Cred că suporterii români sunt obişnuiţi pentru că mereu am câte un meci tare. A fost greu în teren, a fost o presiune foarte mare. Îmi doream tare mult să câştig meciul pentru ţara noastră şi sunt bucuroasă că am reuşit. De asemenea sunt bucuroasă că am dat de o jucătoare într-o formă extraordinară şi totuşi am câştigat. Chiar dacă a fost o victorie în decisiv, consider că a fost un meci foarte, foarte bun", a spus Halep.
"Greu de spus unde s-a făcut diferenţa. Am avut 5-2 în setul decisiv, ea a revenit la 5-4, dar am fost puternică mental şi am încheiat acolo. Am şi servit bine. Cred că fiecare punct a contat în meciul acesta. Mă bucur că nu am cedat, am stat acolo şi am luptat până la sfârşit. Amândouă am făcut acest lucru şi de aceea meciul a fost atât de strâns. Mereu am o încredere în plus când joc contra ei. Îi ştiu şi jocul pentru că am întâlnit-o de atâtea ori. Şi ea mă ştie, normal, dar contează foarte mult pentru mine că deşi toate meciurile au fost grele am fost un pic mai puternică şi am câştigat. Şi eu am avut meciuri strânse cu alte jucătoare, dar le-am pierdut. De aceea eu plec mai încrezătoare că am reuşit mereu să câştig aceste meciuri grele cu Pliskova", a adăugat ea.
Întrebată dacă a avut probleme fizice în timpul meciului, Simona Halep a răspuns: "Am avut ceva la umăr pentru că mingile sunt foarte grele. Şi se fac şi mai grele pe parcursul meciului. Dar sunt bine, nu sunt accidentată".
"Ar însemna enorm o calificare (n.r.- în semifinale), o mare bucurie. Eu dau tot ce am mai bun de fiecare dată când vin să joc la Fed Cup. Câştigând aceste două meciuri am o încredere şi mai mare pentru următoarele din Fed Cup. Jocul meu e bun, alerg bine, mă simt bine, iar mental sunt foarte bine", a mai afirmat Halep.
Ea a ţinut să le mulţumească fanilor români pentru susţinerea din partida cu Pliskova. "Cred că azi fanii noştri au fost mai gălăgioşi, în sensul pozitiv, decât cehii. Au făcut o atmosferă deosebită şi vreau din nou să le mulţumesc. E mare lucru să simţim că aceşti oameni ne apreciază şi vin să ne susţină oriunde jucăm. Sper ca data viitoare să jucăm acasă şi să avem mai mulţi susţinători", a precizat numărul 3 mondial.
Jucătoarea de tenis Simona Halep, numărul 3 mondial, a învins-o, duminică, în trei seturi, 6-4, 5-7, 6-4, pe Karolina Pliskova (5 WTA), în întâlnirea de Fed Cup dintre România şi Cehia care se desfăşoară la Ostrava, în sferturile Grupei Mondiale.
După primele patru partide de simplu, scorul este egal, 2-2.
În partidele de sâmbătă, Karolina Pliskova a învins-o pe Mihaela Buzărnescu cu 6-1, 6-4, iar Simona Halep a dispus cu 6-4, 6-0 de Katerina Siniakova. Duminică, Simona Halep a trecut în trei seturi, 6-4, 5-7, 6-4, de Karolina Pliskova, iar Mihaela Buzărnescu a pierdut în faţa Katerinei Siniakova, scor 4-6, 2-6.
Meciul de dublu va opune perechile Irina Begu/Monica Niculescu - Barbora Krejcikova/Katerina Siniakova.
Lotul echipei României de Fed Cup pentru întâlnirea de la sfârşitul săptămânii este format din jucătoarele Simona Halep (numărul 3 WTA), Mihaela Buzărnescu (29 WTA), Irina Camelia Begu (75 WTA), Ana Bogdan (105 WTA) şi Monica Niculescu (106 WTA).
Din echipa Cehiei fac parte jucătoarele Karolina Pliskova (5 WTA), Katerina Siniakova (nr. 1 în clasamentul de dublu WTA), Barbora Krejcikova (nr. 2 în clasamentul de dublu WTA) şi Marketa Vondrousova (nr. 72 WTA).
Cehia a câştigat ambele meciuri jucate cu România până acum în Fed Cup, în 1980 în Berlinul de Vest, cu 2-1, în sferturile Grupei Mondiale, şi în 2016, la Cluj-Napoca, scor 3-2, în primul tur al Grupei Mondiale.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: simona halep