Jucătoarea română de tenis Simona Halep se menţine pe locul secund în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste (WTA), dat publicităţii luni, la circa 1.100 de puncte de liderul Naomi Osaka.
Podiumul este completat de cehoaica Petra Kvitova, finalistă la Dubai, la 122 de puncte de Halep. Kvitova a urcat pe locul al treilea, în timp ce americanca Sloane Stephens a coborât pe poziţia a patra. În top ten, olandeza Kiki Bertens a urcat pe 7, iar germanca Angelique Kerber a coborât pe 8.
România are acum patru jucătoare în top 100, cu Mihaela Buzărnescu pe locul 31, pierzând două poziţii faţă de săptămâna precedentă, Irina Begu a urcat cinci locuri după sfertul de finală de la Budapesta şi se află pe 67, în timp ce Sorana Cîrstea a urcat pe 98, după un salt de zece poziţii, în urma sfertului de finală de la Budapesta.
La dublu, ţara noastră are cinci jucătoare în top 100: Mihaela Buzărnescu staţionează pe 27, Irina Begu a urcat trei locuri şi se află pe 32, Raluca Olaru se menţine pe 40, Monica Niculescu se află în continuare pe 47, Irina Bara a coborât trei poziţii şi e pe 64, în timp ce Sorana Cîrstea a urcat două trepte şi a ajuns pe 101.
Clasamentul WTA la simplu
1 (1). Naomi Osaka (Japonia) 6.871 puncte
2 (2). Simona Halep 5.727
3 (4). Petra Kvitova (Cehia) 5.605
4 (3). Sloane Stephens (SUA) 5.307
5 (5). Karolina Pliskova (Cehia) 5.145
6 (6). Elina Svitolina (Ucraina) 4.900
7 (8). Kiki Bertens (Olanda) 4.885
8 (7). Angelique Kerber (Germania) 4.880
9 (9). Arina Sabalenka (Belarus) 3.565
10 (10). Serena Williams (SUA) 3.406
...........................................................
31 (29). Mihaela Buzărnescu 1.650
67 (72). Irina-Camelia Begu 856
98 (108). Sorana Cîrstea 625
107 (104). Ana Bogdan 590
130 (136). Monica Niculescu 472
163 (163). Alexandra Dulgheru 355
177 (174). Irina Bara 332
244 (255). Alexandra Cadanţu 231
249 (246). Andreea Roşca 226
256 (257). Elena-Gabriela Ruse 211
...
Clasamentul WTA la dublu
1 (1). Katerina Siniakova (Cehia) 8.160 puncte
2 (2). Barbora Krejcikova (Cehia) 7.740
3 (5). Barbora Strycova (Cehia) 7.545
4 (3). Kristina Mladenovic (Franţa) 7.065
4 (3). Timea Babos (Ungaria) 7.065
6 (6). Ashleigh Barty (Australia) 5.797
7 (7). Demi Schuurs (Olanda) 5.760
8 (9). Ekaterina Makarova (Rusia) 5.715
9 (8). Andrea Sestini Hlavackova (Cehia) 5.560
10 (10). Kveta Peschke (Cehia) 4.525
..........................................................
27 (27). Mihaela Buzărnescu 2.535
32 (35). Irina-Camelia Begu 2.155
40 (40). Raluca Olaru 1.840
47 (47). Monica Niculescu 1.508
64 (61). Irina Bara 1.317
101 (103). Sorana Cîrstea 811
AGERPRES