Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, s-a calificat, sâmbătă, în finala turneului WTA de la Cincinnati (Ohio), dotat cu premii totale de 2.536.154 dolari, după ce a dispus cu 6-2, 6-1 de americanca Sloane Stephens.
Halep (25 ani) va deveni în premieră lider mondial dacă o va învinge în finală pe Garbine Muguruza (Spania).
Halep a dominat categoric semifinala cu Stephens (24 ani, 151 WTA), câștigând în doar 55 de minute.
Românca a avut un procentaj de 91% la punctele cu al doilea serviciu (66% cu primul) și nu a permis americancei să își creeze nicio minge de break. Halep a avut un as, o dublă greșeală, 11 winners și a comis 9 erori neforțate. Stephens a comis 3 duble greșeli, a avut 7 winners și 20 de erori neforțate.
Halep are acum 5-2 în meciurile directe cu Stephens, în fața căreia a câștigat ultimele patru partide, cea mai recentă în urmă cu două săptămâni, la Washington, în primul tur, cu 7-6 (3), 6-0.
În ultimul act, Simona Halep o va înfrunta pe Garbine Muguruza (23 ani, 6 WTA), care a dispus în prima semifinală de Karolina Pliskova (Cehia), liderul mondial, cu 6-3, 6-2. Bilanțul meciurilor directe este de 6-2 pentru Pliskova, care venea după șase succese la rând (două anul acesta).
Halep și-a asigurat un cec de 260.970 dolari .și 585 puncte WTA. Muguruza are 2-1 în meciurile directe cu Halep, pe care a învins-o, în 2014, în turul al doilea la Wuhan, cu 2-6, 6-2, 6-3, și în 2015, în Fed Cup, la Galați, cu 6-4, 6-3. Halep s-a impus în ultimul meci, în 2015, la Stuttgart, în optimi, cu 3-6, 6-1, 6-3.
Halep a pierdut finala la Cincinnati în 2015, în fața Serenei Williams, iar anul trecut s-a oprit în semifinale, învinsă de Angelique Kerber.
Sâmbătă, la Cincinnati, în finala de dublu, Monica Niculescu și taiwaneza Su-Wei Hsieh vor înfrunta favoritele numărul doi, Yung-Jan Chan (Taiwan)/Martina Hingis (Elveția).
AGERPRES