x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Simona Halep spune că nu e aşa rău să nu aibă antrenor

Simona Halep spune că nu e aşa rău să nu aibă antrenor

08 Mar 2019   •   12:34
Simona Halep spune că nu e aşa rău să nu aibă antrenor

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, a declarat pentru site-ul WTA că nu e aşa rău să nu aibă antrenor şi că în prezent nu se află în discuţii cu nimeni pentru acest post în echipa sa. 
"În acest moment nu vorbesc cu nimeni. Mă simt bine, nu ştiu ce se va întâmpla, dar nu discut cu nimeni", a precizat Halep la WTA All Access Hour. 
"Îmi lipseşte să am o voce lângă mine, îmi lipsesc sfaturile. Îmi lipseşte faptul că e mereu cineva alături de tine şi îţi dă un sfat. Dar restul este destul de obişnuit. Sunt o profesionistă şi încerc să fac ce trebuie, chiar dacă nu am un antrenor", a explicat Halep, care a încheiat în noiembrie o colaborare de patru ani cu Darren Cahill.
Românca consideră, însă, că lipsa unui antrenor are şi părţile sale bune.
"Vă voi povesti o întâmplare, pentru că e haioasă. În Dubai, înaintea meciului cu Ţurenko, mă simţeam obosită. În timpul nopţii nu putusem dormi prea bine. M-am trezit la 8 dimineaţa şi eram moartă de oboseală. Am schimbat alarma la ceas şi le-am scris băieţilor din echipă că ne vedem la 10:30 pentru micul dejun. Apoi am dormit încă două ore, m-am îmbrăcat pentru meci, am luat dejunul şi am mers direct la meci. Dacă aş fi avut un antrenor, acest lucru ar fi fost imposibil. În acel moment le-am spus băieţilor că uneori e bine să nu ai un antrenor'', a relatat Simona Halep.
Simona Halep are şansa de a reveni pe primul loc în lume, campioana din 2015 de la Indian Wells abordând ediţia din acest an cu o formă bună şi multă încredere, după un start bun de sezon. Învinsă în optimi la Australian Open de Serena Williams, Halep a continuat să joace din ce în ce mai bine, aducând două puncte mari pentru echipa de Fed Cup a României, care a învins Cehia cu 3-2 şi s-a calificat în semifinalele Fed Cup, iar apoi a atins finala la Doha şi semifinale la Dubai.
''Cred că toate meciurile au fost dificile şi nu am renunţat la o singură minge. Cred că acest lucru este cel mai important pentru mine din punct de vedere mental. Toate meciurile au fost strânse şi am simţit că nivelul meu a fost unul bun, chiar dacă am pierdut partide. Am condus ambele adversare la Doha şi Dubai, dar uneori lipseşte ceva şi nu poţi încheia meciul, dar mă simt bine şi nu simt nimic negativ după acele meciuri'', a subliniat Halep.
Jucătoarea a indicat că printre lucrurile care au lipsit a fost concentrarea sa în fazele superioare, dar are încredere că jucând mai multe meciuri îşi va regla jocul. 
"M-am simţit bine, chiar şi la începutul anului, la Melbourne. Însă am simţit că nu aveam destule meciuri înainte de acele turnee importante. Încă mai am acest sentiment, că am nevoie de mai multe meciuri, dar sunt bine. Cred că nivelul este bun şi am încredere. Dacă există încredere totul e liniştit în viaţa ta. Sunt sănătoasă şi încrezătoare deoarece am jucat bine la Doha şi la Dubai'', a concluzionat Halep.
Simona Halep e doua favorită la Indian Wells, urmând să debuteze vineri, în turul secund, contra cehoaicei Barbora Strycova.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: simona halep