Sportivul Paul Georgescu a anunțat, luni, în cadrul unei conferințe de presă online, că își propune să participe la proba de înot în ape deschise la Jocurile Olimpice de la Tokyo, de anul viitor, după ce a devenit primul român care a parcurs 100 de kilometri fără oprire pe Dunăre.
„M-am hotărât să încerc să mă calific la Jocurile Olimpice de la Tokyo. În luna mai a anului viitor este un turneu preolimpic de înot în ape deschise unde mai sunt disponibile 9 locuri pentru Tokyo. Dacă n-am reuşit ca poloist, sper să reuşesc ca înotător în ape deschise să merg la Jocurile Olimpice. Ăsta este visul meu, ca al oricărui alt sportiv. O să fie şi strategie pe care o voi pune la punct împreună cu echipa mea. Dar până atunci mai este mult, mult de muncă", a afirmat Georgescu.
Până la Jocurile Olimpice, sportivul își propune să participle la alte câteva competiții pentru a căpăta experiență.
„Proba de înot în ape deschise este pentru sportivi de performanţă, iar eu nu am mai participat până acum. De aceea vreau să concurez la câteva competiţii FINA sau LEN pentru a căpăta experienţă. După aceste concursuri, Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern, dacă voi avea rezultate, mă poate trimite la acel concurs de calificare, la turneul preolimpic. Dacă federaţia va decide că am valoare, atunci voi participa. Oricum, este un concurs foarte, foarte greu, mai sunt încă nouă locuri pe care se bat foarte mulţi înotători, iar mulţi dintre ei au jumătate din vârsta mea. Dar ştiu că depinde numai de mine şi că pot să înfrunt orice provocare alături de echipa pe care o am. Eu cred că pot reuşi", a mai spus acesta.