x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Talida Tolnai, cea mai bună jucătoare a finalei mici

Talida Tolnai, cea mai bună jucătoare a finalei mici

19 Dec 2010   •   17:44
Talida Tolnai, cea mai bună jucătoare a finalei mici

Cu un procentaj de intervenţii reuşite de 53 la sută, portăriţa naţionalei noastre, Talida Tolnai, a fost desemnată jucătoarea meciului cu Danemarca. Toldai a blocat 17 din cele 32 aruncări ale danezelor, prin comparaţie, portăriţa titulară a adversarelor de azi, Karin Mortensen, având un procentaj de numai 40%.

"Vreau să îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru această medalie, m-am rugat să pot să apăr cât pentru două meciuri. Important e că am reuşit să ne realizăm obiectivul pe care noi, jucătoarele, l-am stabilit, şi să ne luăm revanşa după eşecul cu Danemarca din grupe. Ieri am plâns, am suferit, dar ne-am zis că trebuie să ştergem tot cu buretele deoarece mai avem o şansă să luăm medalie", a spus Talida Tolnai, după meci, la GSP TV.

×