Dintre toate sporturile de iarnă, biatlonul se bucură de cel mai mare succes atunci când vine vorba despre competiţii. La o etapă de Cupă Mondială asistă cam 30.000 de oameni. În România, la Campionatul Naţional se strâng câteva sute, dar asta cu o singură condiţie. Evenimentul să fie găzduit de Băile Harghita.
Totuşi, biatlonul este sportul cu cele mai bune rezultate pentru Federaţia Română de Schi şi Biatlon, ştafeta feminină fiind prezentă la fiecare etapă de Cupă Mondială. Lidera lotului naţional este Eva Tofalvi. Sportiva care trăieşte la Băile Harghita este considerată "nava amiral" a sporturilor de iarnă din ţara noastră.
SATISFÂCUTĂ. Cantonamentul de două săptămâni efectuat la Ramsau – Germania a făcut-o pe Eva Tofalvi să se declare mulţumită înaintea începutului de sezon. "A fost chiar foarte bine. O pregătire bună, de care aveam nevoie. Sezonul acesta sper să fie şi mai bun decât cel precedent. Oamenii din jurul meu spun că anul trecut am mers bine. Am înţeles că şi Federaţia a fost mulţumită. Cel puţin aşa mi-a zis domnul Constantin Arghiropol, secretarul general", spune cea mai bună biatlonistă din România.
MOMENTE CHEIE. Sportiva în vârstă de 30 de ani are ca repere în viaţă Jocurile Olimpice. Nu poate uita de Salt Lake City. "În 2002 a fost îngrozitor. Am mers extraordinar de prost într-un moment în care toată lumea se aştepta ca eu să obţin o medalie. Atunci am vrut să renunţ. Nu îmi venea să cred că am mers aşa de prost. Nici nu mai ştiu pe ce loc am fost. Oricum, am fost cam pe la jumătatea clasamentului".
Un alt reper în cariera ei poate fi Olimpiada din 2010, de la Vancouver. Asta pentru că Tofalvi se gândeşte la retragere. "Sunt bătrână. Am făcut sportul ăsta mulţi ani şi e timpul să las locul altora. Nu sunt foarte sigură dacă o să mă las sau nu. Dacă iau vreo două medalii nu ar mai trebui să stau un an sau doi?", îşi propune Eva.
Deocamdată nu ştie cine îi va lua locul, dar şansele să apară în locul ei o sportivă la fel de valoroasă sunt foarte scăzute. Crede că a ajuns o biatlonistă renumită în toată lumea pentru că toată viaţa a avut încredere în antrenorul Marton Simon, de la CSS Miercurea Ciuc.
Citește pe Antena3.ro