antena3
Fostul mare antrenor Ion Puică a decedat la vârsta de 89 de ani, a anunţat Federaţia Română de Atletism. S-a născut în anul 1930, la Bucureşti, şi a absolvit Institutul de Cultură Fizică în 1959.
A practicat atletismul la nivel de performanţă, fiind legitimat la Stadiul Român Bucureşti (1945), CCA Bucureşti (1951-1952), Şantierul Ploieşti (1953), Constructorul (1954), Ştiinţa (1955), Ştiinţa Bucureşti (1956-1957), CSU Bucureşti (1958), Ştiinţa Bucureşti (1959), unde i-a avut ca antrenori, între alţii, pe Alexandru Ardeleanu, Alexandru Mazilu etc.
S-a specializat în alergările de semifond şi fond, având în palmares două titluri de campion naţional.
În calitate de tehnician, a activat la ŞSA Bucureşti, CSMS Iaşi, Olimpia Bucureşti şi, în perioada 1990-1993, în Spania. A fost antrenor al lotului naţional (1976-1988), pentru probele de semifond şi fond, printre sportivele sale numărându-se Maricica Puică (care i-a devenit soţie), Paula Ivan şi Antoaneta Iacob, cu care a cucerit patru medalii la Jocurile Olimpice, dar şi şase medalii la Campionatele Mondiale şi tot atâtea la cele Europene. În afara atletelor menţionate le-a mai antrenat pe Doina Melinte, Violeta Beclea-Szekely, Cristieana Cojocaru, Natalia Karaiosifoglu etc.
În 1982 a primit titlul de antrenor emerit.
AGERPRES
Kevin de Bruyne, mijlocașul lui Manchester City, va lipsi de la patru la șase săptămâni, în urma unui accident la mușchii coapsei, a declarat vineri managerul Pep Guardiola, conform BBC Sport.
Belgianul în...
Autoritățile nipone și-au reafirmat poziția de a organiza în această vară Jocurile Olimpice de la Tokyo, care trebuiau să se defășoare anul trecut, dar au fost amânate din cauza pandemiei de coronavirus,...
S-a întors în 2017 în România special ca să câștige Champions League cu o echipă românească. A ales CSM București la insistențele Gabrielei Firea, primarul Capitalei, ale Gabrielei Szabo, președinta...
Zvonurile și informațiile tot mai concrete referitoare la transferul lui Aleksandr Kokorin la Fiorentina au fost oficializate, joi, prima dată de către Spartak Moscova, pe site-ul său oficial.
Jucătorul de 29...
Sergiu Buș a fost transferat în Coreea de Sud la Seongnam FC, anunțul a fost făcut pe pagina de Facebook FCSB. Atacantul se reface după accidentarea suferită în finalul anului trecut și nu mai era în grațiile...
Galerie Foto Azi este o nouă zi „decisivă” la Dinamo: momentul promis de Pablo Cortacero că în contul clubului va intra mărirea de capital de 5 milioane de euro. Desigur, nimeni nu mai crede că acest lucru se va întâmpla....
Elveția a uimit, miercuri la Campionatul Mondial din Egipt, învingând Islanda cu 20:18, în primul meci din grupa a 3-a principală.
Echipa de handbal masculin a Elveției, a furnizat o nouă surpriză la CM de han...
SCM Râmnicu Vâlcea a obținut miercuri a doua victorie în EHF Champions League la handbal feminin, învingând pe muntenegrencele de la Buducnost cu 25-23 (14-10).
Echipa condusă de Florentin Pera reușise în...
Alpinistul Alex Găvan, care se pregătea să urce fără oxigen suplimentar pe K2 alături de italianca Tamara Lunger, a renunțat pentru moment la ascensiune.
Acesta a scris într-un mesaj pe Facebook că perceperea...
În ziua a patra a Campionatului Mondial de Handbal din Egipt nu au fost surprize. Echipele favorite s-au impus, iar patru formații și-au asigurat calificarea în următoarea fază a competiției.
Ziua a patra a...
Dan Petrescu, fost antrenor al campioanei CFR Cluj, a debutat astăzi cu o înfrângere pe banca noii sale echipe, Kayserispor, aflată în subsolul clasamentului din prima divizie turcă.
Kayserispor a fost învinsă...
Meciul CSM București - Vipers Kristiansand, din cadrul grupei A a EHF Champions League la handbal feminin, disputat sâmbătă la București, s-a încheiat cu victoria oaspetelor, cu 22-29 (9-14).
CSM nu mai...