Ediţia din 2011 a Turului Ciclist al României va avea cel mai lung traseu din ultimii zece ani, a anunţat directorul competiţiei, Valeriu Andoniu. Astfel, ediţia a 48-a a "Micii Bucle" se va desfăşura pe o distanţă de 1.354 de kilometri, cu aproape 200 de kilometri mai mult decât ediţia precedentă.Startul Turului Ciclist al României va fi dat pe 4 iunie la Constanţa, iar cei aproximativ 100 de ciclişti vor rula pe traseul Constanţa- Hârşova- Brăila- Tecuci- Adjud- Bacău- Roman- Târgu Frumos- Botoşani- Siret- Rădăuţi- Marginea- Gura Humorului- Suceava- Târgu Neamţ- Borsec- Reghin- Târgu Mureş- Sighişoara- Mediaş- Sibiu- Avrig- Bâlea Lac- Braşov- Ploieşti- Bucureşti.
Preşedintele de onoare al Federaţiei Române de Ciclism şi Triatlon, Gavrilă Vasilescu, susţine că la întrecere vor participa echipe profesioniste din Germania, Franţa, Italia, Ungaria, Bulgaria, precum şi echipa naţională a Irlandei.
Bugetul întrecerii este estimat la 700.000 de lei, iar competiţia va beneficia, în premieră, de un echipament de foto finish.
Citește pe Antena3.ro


