Doi români, fani Armstrong, urmăresc turul cu mare emoţie
Marea Buclă şi-a schimbat faţa după ce a trecut în Belgia. Au apărut micile căţărări, evadările timpurii, iar publicul este mult mai cald. La Wavre, în apropiere de Bruxelles, printre spectatori s-au numărat şi câţiva români.
Startul din Bruxelles nu le-a fost indiferent românilor care locuiesc acolo. Dana Mateescu a avut norocul să-l vadă pe elveţianul Fabian Cancellara pedalând chiar pe sub geamul biroului său. Tatăl său, Ştefan Mateescu, a făcut ciclism de performanţă în anii '60, iar ea poate fi considerată o norocoasă din moment ce a avut ocazia să vadă pe viu câteva secunde din cea mai mare întrecere ciclistă mondială.
Soţul Danei Mateescu, avocatul Dan Bucur, a trăit ieri unele dintre cele mai frumoase momente din viaţă. "Este foarte emoţionant să vezi Turul Franţei pe viu. Îmi place foarte mult această întrecere şi mă simt un norocos că trece aşa de aproape de casa mea", spune românul care este stabilit de doi ani în Belgia.
A mers la Wavre, un orăşel foarte aproape de Waterloo, împreună cu mama sa. Dotaţi cu aparate de fotografiat, nu au ratat nici un cadru atunci când rutierii le-au trecut prin faţă. Telefonul lui Dan a sunat fără încetare. Soţia, care era la birou, îl ţinea la curent cu ceea ce se petrecea pe traseu. Dan şi mama sa trăiau cu emoţie lângă un sens giratoriu. Nu au recunoscut pe nimeni din primul pluton, dar le-a fost foarte uşor să-şi dea seama care este Cancellara după tricoul galben atunci când a trecut grupul favoriţilor. Britanicul Mark Cavendish, aflat în întârziere, a fost şi el depistat. Nu îi este tocmai pe plac românul.
Dan Barbu ştie mult ciclism. Microbul l-a prins de la Eurosport. "Prin 2003 am început să mă uit. A fost o întâmplare. Mă jucam cu telecomanda. Mutam de pe un canal pe altul, fără să caut ceva anume. La un moment dat l-am auzit pe Radu Banciu comentând. M-a cucerit cu expresiile franţuzeşti pe care le folosea.
Dacă l-ar auzi cineva de aici, ar spune că e belgian. Acum urmăresc Eurosport în limba română. Am o antenă satelit. Imaginile televiziunii belgiene sunt mai spectaculoase. Filmează mai de jos. Dar urmăresc postul românesc, deoarece ai noştri comentează foarte mult şi pe lângă, ceea ce îmi place. Nu e chiar corect, dar asta e. Belgienii vorbesc foarte mult de pedale şi spiţe. Este foarte monoton", explică românul.
Regiunea în care locuieşte este una dintre cele mai bogate din Belgia. Ţară a cărei economii nu duduie ca la noi, dar care se mişcă. Se exportă armament, produse chimice, aparatură hi-tech şi se importă bani prin grupurile bancare. Acestea s-au prăbuşit în 2008, dar au fost salvate de la "moarte" de Guvernul belgian, care le-a repus picioare.
Duminică, Dan Barbu a pornit împreună cu mama sa spre Rotterdam pentru a fi prezenţi la startul primei etape din Le Tour.
Din păcate, traficul a fost blocat pe autostradă, astfel că au fost nevoiţi să se întoarcă acasă. Cu ajutorul Turului Franţei au descoperit frumuseţile Belgiei. "M-am uitat la televizor şi am văzut câteva locuri absolut superbe din ţara asta. Vreau să mergem şi noi să le vedem", spune românul.
Recunoaşte şi el că cel mai mare câştig al acestei întreceri este promovarea turistică de care beneficiază localităţile prin care se pedalează. Ar vrea o astfel de competiţie şi în România. Favoritul său, ca şi al multora dintre români, este Lance Armstrong. A trăit nouă ani în Canada şi americanii îi sunt foarte pe plac. Rutierul, care a câştigat de şapte ori Turul Franţei, este un exemplu pentru cei care luptă cu viaţa. Are 39 de ani şi pare mai ambiţios ca nimeni altul. Astea sunt lucrurile cu care l-a cucerit pe Barbu.
Astăzi este ultima zi în care se mai pedalează prin Belgia. Mâine seară, caravana va ajunge în Franţa, la Arenberg Porte du Hainaut, în apropiere de Valenciennes. Traseul are o lungime de 213 kilometri şi cuprinde trei sprinturi şi o căţărare. Etapa se anunţă una spectaculoasă, deoarece în ultima parte se va pedala pe piatră cubică.
Citește pe Antena3.ro