x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi US Open 2019. Bianca Andreescu a răzbunat-o pe Halep și s-a calificat în sferturi

US Open 2019. Bianca Andreescu a răzbunat-o pe Halep și s-a calificat în sferturi

03 Sep 2019   •   09:13
US Open 2019. Bianca Andreescu a răzbunat-o pe Halep și s-a calificat în sferturi
Sursa foto: Captura Video

Tânăra jucătoare canadiană de origine română Bianca Andreescu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de tenis US Open, ultimul de Mare Şlem al anului, luni, la New York, după ce a întrecut-o pe americanca Taylor Townsend cu 6-1, 4-6, 6-2.

Andreescu, numărul 15 mondial, atinge în premieră un sfert de finală la un turneu de Mare Şlem la prima sa participare la Flushing Meadows.

Bianca Andreescu (19 ani) a reuşit să obţină victoria după o oră şi 55 de minute în faţa revelaţiei Taylor Townsend (116 WTA), venită din calificări, care eliminase anterior două românce, pe Simona Halep în turul al doilea şi pe Sorana Cîrstea în turul al treilea.

În sferturi, Andreescu o va înfrunta pe belgianca Elise Mertens (26 WTA). Aceasta a învins în optimi o altă revelaţie americană, Kristie Ahn (141 WTA), beneficiara unui wildcard, cu 6-1, 6-1.

Mertens (23 ani) nu mai atinsese sferturile de finală ale unui Grand Slam de la Openul Australiei din 2018, unde s-a oprit în semifinale.

Ahn (27 ani) nu trecuse până acum de primul tur la niciun turneu de Mare Şlem la care participase. Licenţiată în ştiinţă la Universitatea Stanford, Ahn a înregistrat cea mai bună clasare în ierarhia WTA pe 15 ianuarie 2018, când ocupa locul 105.

Croata Donna Vekic, numărul 23 mondial, s-a calificat şi ea în primul sfert de finală la un Grand Slam, graţie victoriei în faţa germancei Julia Goerges (30 WTA), cu 6-7 (5/7), 7-5, 6-4, după ce a salvat o minge de meci.

În sferturi, croata de 23 de ani o va înfrunta pe elveţianca Belinda Bencic (12 WTA), care a reuşit să o elimine pe deţinătoarea titlului, japoneza Naomi Osaka, liderul mondial la zi, cu 7-5, 6-4.

Vekic nu a depăşit până acum turul al treilea la Flushing Meadows, performanţă realizată în 2017, iar cel mai bun rezultat al său la un Grand Slam era calificarea în optimile turneului de la Wimbledon în 2018 şi la Roland Garros în acest an.

Rezultatele de luni din optimi la simplu feminin:
Belinda Bencic (Elveţia/N.13) - Naomi Osaka (Japonia/N.1) 7-5, 6-4
Donna Vekic (Croaţia/N.23) - Julia Goerges (Germania/N.26) 6-7 (5/7), 7-5, 6-3
Bianca Andreescu (Canada/N.15) - Taylor Townsend (SUA) 6-1, 4-6, 6-2
Elise Mertens (Belgia/N.25) - Kristie Ahn (SUA) 6-1, 6-1
AGERPRES

×
Subiecte în articol: bianca andreescu