x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Victorie la scor în lacrimi de portar

Victorie la scor în lacrimi de portar

de Dragos Stoica    |    13 Dec 2010   •   22:51
Victorie la scor în lacrimi de portar
Sursa foto: /AFP/Mediafax

142393-afp-125903-01-02.jpgReprezentativa pregătită de Radu Voina continuă lupta pentru medalii la Campionatul Eu­ro­pean. Ieri seară, „tricolorele” au învins din nou Croaţia, ca mai de fiecare dată când au în­tâlnit selecţionata ex-iugoslavă, dar meciul a fost mai echilibrat decât o arată diferenţa de nouă go­luri. Spre deosebire de partidele disputate pâ­nă acum în Danemarca, naţionala României a început bine meciul, conducând de la început.

În prima repriză, faza ofensivă a funcţionat bine, în timp ce câteva rateuri cauzate de nea­tenţie în apărare au fost rapid taxate de croate, care s-au ţinut mereu aproape de românce. În principal, meritul pentru faptul că România a intrat la pauză cu 14-12 îi revine portarului Paula Ungureanu, care a intervenit miraculos în câteva situaţii de unu la unu. După pauză, Ungureanu şi-a continuat reprezentaţia, ajungând în minutul 45 să aibă un procentaj excelent de 46% de mingi apărate! Din păcate, exact acest moment a coincis cu accidentarea sa, la prima vedere una gravă. Genunchiul stâng i-a fugit pe interior la aterizare într-o fază în care croatele au marcat, iar Paula a rămas la pământ, în timp ce ţipetele sale de durere au redus la tăcere arena din Herning.

A fost nevoie de câteva minute de întrerupere pentru ca portarul de la Oltchim să fie înlocuit cu Talida Tolnai, dar româncele au acuzat imediat şocul, primind trei goluri în mai puţin de două minute. Din fericire, revenirea a fost rapidă. Cristina Neagu a reuşit un gol foarte important, ducând din nou România la trei goluri, iar apoi Ada Nechita a răsplătit convocarea de urgenţă prin câteva contraatacuri finalizate. Pentru „trico­lore” au marcat Neagu 7, Manea 7, Fiera 4, Stan­ca 4, Nechita 4, Geiger 1, Brădeanu 1, Ardean-Elisei 1 şi Han 1, Oana Manea fiind desemnată cea mai bună jucătoare.

Următorul joc al naţionalei României va avea loc astăzi, de la 17:45 (TVR 2), împotriva Muntenegrului.

×
Subiecte în articol: sporturi