x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Washington 2022. Simona Halep, calificare facilă în turul secund

Washington 2022. Simona Halep, calificare facilă în turul secund

01 Aug 2022   •   20:59
Washington 2022. Simona Halep, calificare facilă în turul secund
Sursa foto: Hepta

Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a calificat în turul secund al turneului de tenis WTA 250 de la Washington, dotat cu premii în valoare de 251.750 dolari. Halep a învins-o în primul tur pe spaniola de origine moldoveană Cristina Bucșa (123 WTA).

Favorită numărul 3, românca a avut nevoie de o oră și 21 de minute pentru a trece de spaniolă în două seturi, cu scorul de 6-3, 7-5.

Halep a făcut repede un break, în debutul meciului, pentru 2-0, dar l-a cedat apoi imediat. Românca a mai reușit un break pentru 4-2, încheind setul cu 6-3, după ce la 5-2 a ratat o primă minge de set.

În partea secundă, Halep a debutat din nou cu un break, dublat apoi, pentru 5-2 și game de serviciu pentru câștigarea meciului. A irosit însă ambele șanse avute, Bucșa replicând și câștigând 3 game-uri consecutive, pentru 5-5.

Pe final, fostul număr 1 mondial și-a respectat statutul de favorită, câștigând două game-uri consecutive și valorificând a doua minge de meci.

Cu un joc presărat cu destul de multe greșeli (33 de erori neforțate), Simona Halep s-a calificat în optimile de finală ale turneului, urmând a fi recompensată cu 4.100 de dolari și 30 de puncte.

În turul doi va întâlni pe câștigătoarea meciului dintre americana Madison Brengle (61 WTA) și rusoaica Anna Kalinskaya (71 WTA).

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Simona Halep