Ca să nu-şi păteze imaginea în faţa turiştilor, administratorii pârtiilor s-au dat peste cap şi au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru ca astăzi să se poate schia.
A nins în toate staţiunile montane, dar nu peste tot la fel, aşa că unele pârtii rămân în continuare închise în acest week-end. Practic, acum diferenţa o face omul. Identitatea celui care se îngrijeşte de domeniul schiabil este foarte importantă acum.
VALEA PRAHOVEI
La Sinaia este în continuare durere şi lucrurile nu se vor schimba în această iarnă până când nu va ninge o zi întreagă, iar vântul va fi plecat în altă parte, să-i supere pe alţii. La munte, vântul nu îţi suflă doar o lacrimă, îţi fură şi zăpada pentru care ai lăsat casa vraişte ca să mergi pe pârtie.
Şi-n loc să îi şoptească la ureche cuvinte frumoase, vântul te trimite acasă. Stratul de zăpadă în Valea Dorului sau pe Carp este destul de subţire, iar zonele cu iarbă sunt mai mari decât cele pe care se poate schia. La Buşteni, cât timp a fost frig, tunurile care produc zăpada artificială nu s-au odihnit o secundă. Insuficient însă pentru ca stratul de zăpadă să acopere toată pârtia. Aceeaşi situaţie şi la Azuga, acolo unde telegondola zace pustie în garanja şi aşteaptă ca natura, mama singurătăţii sale, să dea peste Munţii Baiului o ninsoare adevărată, care să-i dea motiv să-şi etalezele formele ca o duduie înfierbântată. Până atunci visează s-o tâlhăreşti prin toate colţurile, să-i arăţi cât e de bună. Are vise ascunse, la fel ca un schior cu o imaginaţie îndrăzneaţă, care întrece întotdeauna geniul naturii, ba chiar miracolele şi magia. Lucrurile se mai schimbă un pic la Predeal, dar degeaba. Păcat de zăpada de acolo, de instalaţiile de transport pe cablu. În parcare e dezastru, balamuc curat. Iar pe Clăbucet Sosire vin atât de mulţi paltonari încât te simţi stingher când treci cu placa sau schiurile printre ei. Se uită la tine cruciş, iar unii chiar te dispreţuiesc pentru că nu încerci senzaţii tari cu punga. Fraţilor, ne omoară maneaua!
PIETRELE ZÂMBESC PERVERS
Astăzi, în Poiana Braşov va fi orgie pe schiuri. Aglomeraţie cât roata carului din moment ce pârtiile din Masivul Postăvaru sunt singurele în care se poate schia în condiţii decente. Bucureştenii vor face coadă la instalaţiile de transport pe cablu. Asta în cazul în care nu bate vântul şi telecabinele vor fi ţinute prizoniere la peron. Cine a vrut să schieze, a mers în staţiunea braşoveană în cursul săptămânii, atunci când pârtiile s-au prezentat impecabil. Acum au apărut probleme. Pe Sulinar sunt câteva pietre care aşteaptă ca un lup înfometat să muşte din talpa schiurilor. Şi să-ţi imaginezi naiv că gloata de pietre ascunsă sub zăpadă este manta de credinţă ar fi o neghiobie.
PÂRTII ÎNTREŢINUTE CU LOPATA
Maramureşul a avut parte de zăpadă iarna asta, dar zilele astea a fost lovit şi de căldură. La baza domeniului Roata a fost deschis în această săptămână un hotel construit după un model austriac. "Acum lumea poate să se cazeze chiar la baza pârtiei. Turiştii se vor da jos din pat şi vor schia imediat", a spus Cornel Poenar, administratorul unităţii hoteliere. Ca să-i mulţumească pe turişti, angajaţii de la teleschiuri au cărat zăpadă din pădure pentru a peticii pârtiile în zonele în care a reapărut iarba. La Borşa a nins, dar numai sus, aşa că turiştii care vin în staţiunea din nordul ţării vor putea schia doar pe pârtia Vf. Poiana Ştiol. Acolo se ajunge cu telescaunul. Se mai schiază la Vatra Dornei şi Cârlibaba, dar condiţiile nu sunt dintre cele mai bune. Este bine să evitaţi staţiunea Straja astăzi şi mâine. Puţina zăpadă care s-a aşternut pe pârtii a început să se topească, lucru foarte ciudat pentru un loc unde anul trecut s-a schiat încă din noiembrie.
INTERNET FANTOMĂ LA ARIEŞENI
Munţii Apuseni reprezintă una dintre cele mai izolate zone din România. Localnicii au încercat să ţină pasul cu tehnologia, şi-au dotat pensiunile cu televizoare LCD, dvd-uri scumpe şi instalaţii de sunet foarte pretenţioase. Au vrut să meargă mai departe şi au pus şi internet. Numai că şi-au luat o mare ţeapă din partea unei firme din Câmpeni, care a tras neglijent cablul de fibră optică. Sârmele atârnă aiurea pe stâlpii electrici, pe araci, intră prin zăpadă, prin albia Arieşiului, dar zac căzute şi pe podurile peste care turiştii trec nestringheriţi cu maşinile. Deşi plătesc abonamente lunare, locuitorii din Arieşeni nu mai au internet de două săptămâni, iar echipa de intervenţie îi minte într-una. În plus, angajaţii firmei de cablu sunt un monument de neseriozitate. Aseară au promis că astăzi la ora 11:00 internetul va funcţiona. Bineînteles că nu s-a întâmplat aşa. În plus, oamenii ăştia pricepuţi în păcăleli, dar nu şi în IT, nici nu mai răspund la telefon.
Dacă mergi la schi în acest week-end şi faci fotografii, trimite-le la meteo@jurnalul.ro şi te răsplătim cu CD-uri din colecţia Jurnalului Naţional.
Click pe imagine pentru mărire!
Citește pe Antena3.ro