x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Sport Sporturi Wimbledon 2018. Victorie ușoară pentru Simona Halep

Wimbledon 2018. Victorie ușoară pentru Simona Halep

Publicat la 03 Iul 2018 20:30 Modificat la 03 Iul 2018 20:30
Wimbledon 2018. Victorie ușoară pentru Simona Halep

Simona Halep, liderul mondial din WTA, a învins-o în primul tur pe japoneza Kurumi Nara, scor 6-2, 6-4, după o oră și 19 minute de joc.


Halep, campioana de la Roland Garros, s-a impus în primul său meci pe iarbă din acest an, într-o oră şi 17 minute.

Românca a condus cu 2-0 în debutul partidei, dar a fost egalată. Halep a preluat din nou controlul jocului şi a încheiat primul set cu 6-2, după patru ghemuri consecutive. În actul secund a început cu 2-0 şi şi-a păstrat avantajul până la final, impunându-se cu 6-4 în faţa niponei de 26 ani (100 WTA).

Halep a câştigat şi primele sale confruntări cu Nara (26 ani, 101 WTA), una la junioare şi alta în 2014, la Indian Wells, în turul secund, cu 6-2, 6-2.

Simona Halep, sfertfinalistă anul trecut la Londra, şi-a asigurat un cec de 63.000 de lire sterline şi 110 puncte WTA, iar în turul al doilea o va înfrunta pe chinezoaica Saisai Zheng (24 ani, 126 WTA), care a dispus cu 6-3, 4-6, 6-1 de compatrioata sa Qiang Wang.

Halep a învins-o pe Zheng în singura lor confruntare, cu 6-2, 6-3, în 2015, în semifinale la Shenzhen, după care a cucerit titlul.

×
Subiecte în articol: Simona Halep