Al patrulea favorit, aflat la a patra semifinală consecutivă la Roland Garros, a reușit în cele din urmă să se impună și să devină al doilea german care ajunge în confruntarea pentru titlu în Era Open și să egaleze performanța lui Michael Stich din 1996.
„Evident că sunt extrem de fericit. Am atât de multă istorie pe acest teren, unele dintre cele mai bune și cele mai rele amintiri ale mele sunt pe acest teren", a declarat Zverev, care a suferit o accidentare gravă la ligamentele gleznei în timpul semifinalei cu Rafa Nadal din 2022.
„Sunt fericit că sunt în finală la a patra încercare. Voi da totul în finala de duminică".
Casper Ruud, în vârstă de 25 de ani, s-a confruntat cu o problemă la stomac, iar speranțele sale de a ajunge în a treia finală consecutivă la Paris au fost risipite de german, care a făcut break chiar în debutul setului patru, pentru ca mai apoi să închidă meciul după două ore și 38 de minute.
„Știam că trebuie să fiu mult mai agresiv. Primele două seturi au fost la un nivel ridicat, apoi am văzut că are probleme", a declarat Zverev.
„Meritul lui este că a jucat până la sfârșit și a luptat până la final. Este un mare campion și o persoană minunată și cu siguranță se va întoarce".
După ce a pierdut în fața lui Dominic Thiem în finala U.S. Open 2020, Zverev a declarat că este pregătit să facă presiuni pentru un prim titlu major.
Finala împotriva lui Carlos Alcaraz are loc duminică
(sursa: Mediafax)