Federaţia Mexicană de Fotbal (FMF) a decis să permită accesul publicului pe stadioane, după reducerea nivelului de alertă sanitară pentru gripa A (porcină). În ultimele două săptămâni, din cauza temerilor legate de gripa porcină, 12 meciuri din prima divizie mexicană de fotbal s-au disputat fără spectatori în tribune, fiind afectate totodată şi alte discipline sportive.
Gripa porcină a făcut cel puţin 42 de victime în Mexic, peste 1.000 de persoane fiind contagiate, informează agenţia EFE, citată de Agerpres. Anunţul a fost făcut de către secretarul general al FMF, Decio de Maria Serrano, la scurt timp după ce autorităţile sanitare mexicane au redus nivelul de alertă de la portocaliu (ridicat) la galben (mediu). "Putem anunţa că meciurile etapei a 17-a, programate în acest weekend, se vor disputa cu porţile deschise", a declarat De Maria, precizând că va anunţa şi federaţiile continentale, Concacaf (America Centrală, de Nord şi Caraibe) şi Conmebol (America de Sud), în legătură cu reapariţia publicului pe stadioane, pentru ca organizaţiile respective să ia o decizie în privinţa meciurilor internaţionale care ar trebui să se dispute sub egida lor, pe teritoriul Mexicului.
Pe 12 mai, ar trebui să se dispute, la Cancun, manşa secundă a finalei Ligii Campionilor Concacaf, între echipele mexicane Atlante şi Cruz Azul. De asemenea, o decizie urmează să se ia şi în cazul meciurilor pe care formaţiile mexicane Chivas Guadalajara şi San Luis trebuie să le dispute pe teren propriu în optimile de finală ale Cupei Libertadores, competiţie organizată de Conmebol.
Citește pe Antena3.ro