x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Steaua - Festivitate nocturna

Steaua - Festivitate nocturna

de Mihai Igirosanu    |    09 Iun 2006   •   00:00
Steaua - Festivitate nocturna

Autocarul campionilor a ajuns la Stadionul Steaua, acolo unde Olaroiu, Radoi si compania erau asteptati de circa 5.000 de suporteri extaziati.

Locul stabilit pentru primirea trofeului si sarbatorirea propriu-zisa a castigarii titlului a fost terenul de antrenament al complexului sportiv din Bdul Ghencea. De-a lungul gardului, cocotati pe un deal din vecinatate sau in copacii din jurul terenului, fanii au primit cu un entuziasm de nedescris intrarea pe gazon a jucatorilor, antrenorilor sau patronului Gigi Becali. Dupa un tur de onoare, ros-albastrii au primit medaliile de campioni si trofeul care le-a consfintit triumful din mainile secretarului general al LPF, Valentin Alexandru. Era ora 1:00 noaptea. In uralele suporterilor si sub un impresionant foc de artificii, suflarea stelista si-a strigat bucuria celui de-al doilea titlu consecutiv. Pe langa patronul Gigi Becali, portarul Carlos a fost responsabil cu buna dispozitie. Congolezo-portughezul a dat tonul scandarilor, a fost sef de galerie si si-a "imbaiat" patronul cu sampanie. Ieri-dimineata, la ora 6:00, Carlos a plecat acasa, in Portugalia, dupa ce daduse un nou recital la petrecere.

"MULTUMIM, RAPIDULE!"
Pe langa scandarile deja cunoscute in Ghencea, suporterii, jucatorii si conducatorii Stelei si-au adus aminte si de adversara din acest sezon intern si european, Rapid. Trupa de langa Podul Grant a intrat de multe ori in colimatorul campionilor. "Ole, ole, multumim, Rapidule!", unul dintre sloganurile traditionale prin care fanii rapidisti isi exprima recunostinta dupa succesele favoritilor a fost scandat in dese randuri, ironic, la sarbatoarea stelista.

DESPARTIREA DE OGARARU
Cel mai aplaudat jucator al lui Cosmin Olaroiu la fiesta nocturna de la stadion a fost fundasul dreapta George Ogararu, care a imbracat la Vaslui, pentru ultima oara, tricoul Stelei, urmand a juca pentru Ajax Amsterdam. Inainte si dupa decernarea medaliilor si trofeului, George a fost protagonistul unui moment emotionant, aruncandu-se efectiv in bratele suporterilor de pe marginea terenului. "Te vom iubi mereu!", i-au scandat acestia, in timp ce il sarutau.
×
Subiecte în articol: sport