15 aprilie 2009
DOCUMENTAR
Un film documentar despre asasinarea jucătorului de handbal român Marian Cozma (foto) a fost realizat în Ungaria, producţia urmând a fi difuzată la Budapesta, la sfârşitul acestei luni, informează The Budapest Time. Scena asasinării lui Cozma a fost filmată într-un hotel din localitatea Tapolca, o serie de actori celebri din Ungaria interpretând rolurile principale în acest documentar de aproximativ 90 de minute, care va fi structurat în două părţi.
HOCHEI PE GHEAŢĂ
Echipa naţională a României a pierdut şi al doilea meci de la Campionatul Mondial, Divizia I, Grupa B, 0-7 (0-2, 0-4, 0-1) în faţa reprezentativei Poloniei. În prima întâlnire, România fusese învinsă de Italia cu scorul de 11-0. Clasamentul după primele două etape este următorul: 1. Italia 6p, 2. Polonia 6p, 3. Ucraina 6p, 4. Marea Britanie 0p, 5. Olanda 0p, 6. România 0p.
PANDURII
Fostul mijlocaş al grupării din Târgu-Jiu, Ilie Iordache, în prezent liber de contract, negociază cu vicecampioana Greciei, AEK Atena, cu care se şi pregăteşte începând de luni. Potrivit agentului FIFA Florin Manea, mijlocaşul în vârstă de 24 de ani a efectuat luni după-amiază primul antrenament la formaţia elenă, iar în aceste zile negociază cu oficialii clubului semnarea unui contract de joc.
Citește pe Antena3.ro