29 aprilie 2009
DNA PITEŞTI
Curtea de Apel Piteşti a judecat ieri recursurile formulate de avocaţii arbitrilor Sorin Corpodean şi Marcel Savaniu şi ai vicepreşedintelui CCA, Marcel Lică, la măsura arestării preventive a clienţilor lor, acuzaţi de luare de mită. Instanţa amânase luni judecarea recursurilor la cererea avocaţilor apărării, care au invocat lipsa la dosar a rapoartelor de observare a meciurilor disputate de FC Argeş, documente pe care procurorii DNA Piteşti ar fi trebuit să le depună. Liviu Făcăleaţă, directorul general al societăţii Pic, rămâne în arest, după ce Tribunalul Argeş a respins ieri cererea de eliberare sub control judiciar.
BELGIA
Standard Liege, formaţie antrenată de românul Ladislau Bölöni, şi Anderlecht Bruxelles ar putea disputa finala campionatului în Franţa, pe "Stade de France" din Paris, la finalul lunii mai. Cu trei etape înainte de finalul competiţiei, cele două echipe se află la egalitate de puncte, 70, şi de victorii, 22. Dacă această egalitate va persista şi după etapa a 34-a, desemnarea campioanei Belgiei se va face în urma unui "meci-test", tur-retur sau într-o singură manşă, pe teren neutru. Altfel, Bölöni, căruia la finalul sezonului îi va expira contractul cu Standard, este favorit să preia postul de selecţioner al Belgiei.
SNOOKER
Shaun Murphy, Stephen Hendry, Mark Allen, Ryan Day, John Higgins, Mark Selby, Neil Robertson şi Stephen Maguire sunt sfert-finaliştii Campionatului Mondial de snooker, ediţia 2009, care se desfăşoară la Crucible Theatre, din Sheffield (Anglia). În ultima zi a "optimilor", Shelby l-a învins pe campionul din 2006, Graeme Dott (scor 13-10), Meguire s-a impus fără probleme (13-6), în faţa lui Mark King, australianul Robertson l-a depăşit pe Ali Carter (13-8), iar Higgins a trecut dramatic de Cope (13-12). Programul sferturilor este următoarul: Allen - Day, Murphy - Hendry, Higgins - Shelby şi Robertson - Meguire.
TENIS
În turul secund al turneului Masters 1000 de la Roma, Victor Crivoi îl va întâlni pe învingătorul partidei dintre suedezul Robin Soderling şi spaniolul Marco Granollers. Crivoi s-a calificat în turul II al turneului din capitala Italiei, dotat cu premii de 2,75 milioane de euro, după ce l-a depăşit pe al 14-lea favorit al competiţiei, americanul James Blake! Pentru această performanţă, Crivoi (nr. 112 ATP) va primi 14.500 de euro şi 45 de puncte ATP. "Pentru acest an mi-am propus să ajung între primii 50 de jucători din lume, iar pentru asta trebuie să evoluez cât mai bine la fiecare turneu", a declarat tenismanul român.
Citește pe Antena3.ro