x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

24 Mai 2009   •   00:00
Ştiri pe scurt
Sursa foto: /Reuters

24 mai 2009



RETRAGERE / Ultimul meci pentru Paolo Maldini
Căpitanul echipei italiene AC Milan, Paolo Maldini (foto), 40 de ani, va disputa azi ultimul meci în tricolul "rosso-ne­ro", în partida cu AS Roma, după o ca­rieră de 24 de sezoane sub tricoul grupării milaneze. "Va fi emoţionant, însă, momentan, nu trebuie să mă gândesc decât la meciul cu Roma, ca­re va fi dificil şi foarte important", a declarat Maldini. Surprinzător, Pa­o­lo a primit un omagiu şi din par­tea ri­va­lilor de la Inter Milano. "A fost o surpriză minunată", a mai adăugat Maldini.

FC TIMIŞOARA / "Decisiv cu Urziceni!"
După victoria cu 1-0 contra Stelei, an­trenorul bănăţenilor, Gabi Balint , a declarat că partida din eta­pa viitoare a Ligii 1, programată pe te­ren propriu, împotriva Unirii Urziceni, va fi hotărâtoare privind soarta echi­pei sa­le în lupta pentru titlu: "Vom pre­găti acest meci ca să-l câştigăm, pentru că trebuie să terminăm bine. Trebuie să rămânem cu picioarele pe pă­mânt. Nu ştiu dacă vom reuşi să prin­dem locul unu, însă noi trebuie să cre­dem până la capăt în şansa noastră".

ROLAND GARROS / Crivoi s-a calificat
Tenismanul român Victor Crivoi a ajuns pe tabloul principal al probei de simplu a turneului Grand Slam de la Roland Garros, după ce l-a învins vineri, cu scorul de 7-5, 6-1, pe cehul Lukas Rosol. De asemenea, tot la Roland Garros, Victor Hănescu, cap de serie numărul 30, îl va întâlni pe belgianul Steve Darcis în primul tur, iar Andrei Pavel va juca împotriva germanului Tommy Haas, conform tragerii la sorţi.

TENIS / Dulgheru, victorie la Varşovia!
La capătul unui turneu unde a venit din calificări, românca Alexandra Dulgheru a produs marea surpriză la Varşovia, jucătoarea de 19 ani tre­cându-şi în cont primul succes din ca­ri­e­ră în circuitul WTA. Ieri, Alexandra a învins-o în finală cu 7-6 (3), 3-6, 6-0 pe urcaineanca Alona Bondarenko, primind după acest succes 470 de puncte WTA şi un cec în valoare de 98.500 de dolari.

ANGLIA / Cristiano Ronaldo, spre Real Madrid
Conform cotidianului The Sun, Cristi­ano Ronaldo se va transfera la Real Madrid în schimbul sumei de 70 de mi­lioane de euro. "Ronaldo le-a spus prietenilor să uite de poveştile cum că va rămâne la Manchester. După trei titluri câştigate şi două finale de Liga Cam­pionilor, portughezul simte că a obţinut tot ce era de obţinut cu United", a scris The Sun.

FOTBAL CU DUBA / FC Argeş a rămas şi fără preşedinte
Preşedintele Consiliului de Administraţie al echipei FC Argeş, Gheorghiţă Pieca, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, în baza unui mandat emis vineri noapte pe numele său de ma­gistraţii Tribunalului Argeş. Pieca, în acelaşi timp şi administratorul firmei PIC, al cărui patron este Cornel Penescu, a fost reţinut de procurorii anticorupţie sub acuzaţia de compli­citate la infracţiunea de dare de mită în formă continuată, fiind audiat trei ore la sediul DNA Piteşti.

×
Subiecte în articol: sport