Patronul lui FC Vaslui, Adrian Porumboiu, s-a declarat extrem de dezamăgit de înfrângerea cu scorul de 1-4 în faţa "lanternei roşii", Gloria Buzău, anunţând după meci că se va retrage din vară de la echipă. "Am avut o evoluţie sub orice critică, incredibil de slabă şi ar fi indecent să mă mai gândesc la Europa League, ar trebui să am o doză mare de nesimţire. Echipa se va prezenta şi în campionatul viitor, dar sub altă formulă. Vasluiul va avea din vară alt format, în care numele lui Porumboiu nu va mai fi. Nu mi-a plăcut niciodată să fiu minoritar, deci mă retrag", a anunţat fostul arbitru FIFA.
RATARE LA UNDER 19
Echipa naţională de fotbal U19 a României a fost învinsă sâmbătă, scor 3-0, de reprezentativa similară a Franţei şi a ratat calificarea la Campionatul European din Ucraina, clasându-se pe locul 3 în Grupa a 5-a a Turului de Elită. Partida s-a jucat în Franţa, acolo unde s-au disputat toate meciurile din Grupa a 5-a a Turului de Elită, ultimul tur de calificare la EURO 2009. În celălalt meci, Letonia şi Norvegia au remizat, 0-0. În urma acestui rezultat, francezii au acumulat 6 puncte şi au încheiat grupa pe prima poziţie. Pe locul 2 s-a clasat Norvegia (cu 5 puncte), urmată de România (4 p.) şi Letonia (1 p.).
DIN NOU, CSU PLOIEŞTI
CSU Ploieşti a realizat eventul, după ce a câştigat, sâmbătă, un nou titlu de campioană naţională la baschet, învingând în finală pe ELBA Timişoara cu scorul general de 3-0. CSU Asesoft s-a impus cu scorul de 80-66 în meciul trei al finalei, după ce în precedentele câştigase cu 79-71 şi 90-82. Formaţia pregătită de Vladimir Arnautovici a reuşit să câştige al şaselea titlu consecutiv, după cele din 2004, 2005, 2006, 2007 şi 2008. De asemenea, tot în aceeaşi perioadă, Asesoft a reuşit să-şi adjudece şi Cupa României. În finala mică a Diviziei A masculine, CSU Sibiu a învins pe CS Otopeni (94-83) şi conduce cu scorul general de 2-1.
MAGATH, LA SCHALKE
Conform unui oficial al noii campioane a Germaniei, VfL Wolfsburg, fostul antrenor al lui VfB Stuttgart, Armin Veh, îi va succeda lui Felix Magath la conducerea "lupilor". Magath va prelua din luna iulie conducerea tehnică a lui Schalke 04, iar preşedintele Consiliului de Supraveghere al lui Wolfsburg, Hans-Dieter Pitsch, a confirmat informaţia în cadrul unei emisiuni, după ce presa germană a scris în ultimul timp că Wolfsburg urmează să fie pregătită din sezonul viitor de Armin Veh. Noul antrenor urmează să fie prezentat oficial azi, în cadrul unei conferinţe de presă. Tehnicianul în vârstă de 48 de ani era fără angajament din noiembrie, când a fost demis de Stuttgart.
Citește pe Antena3.ro