x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

03 Iul 2009   •   00:00

3 iulie 2009



TRANSFERURI ANORMALE
Preşedintele UEFA, Michel Platini, crede "că este ceva anormal" în transferurile realizate în această vară de Real Madrid, după ce gruparea spaniolă i-a achiziţionat cu sume fabuloase pe Cristiano Ronaldo, Kaka şi Benzema. "Nu înţeleg cum poţi să cheltuieşti 90 de milioane de euro pentru un jucător. Este deranjant. Îmi amintesc de transferul lui Diego Armando Maradona de la Barcelona la Napoli. S-a făcut în schimbul a 6,5 milioane de euro şi s-a considerat atunci că este o sumă indecentă. Cred că e ceva anormal în aceste transferuri. Nu-mi plac toate astea, dar dacă cluburile au bani ce pot face eu?", a declarat Michelle Platini într-un interviu acordat cotidianului L'Equipe.

DORINŢA LUI BELLU
Secretarul de stat Octavian Bellu a insinuat în cadrul audierilor din "Comisia Ridzi" că are de gând să se retragă din MTS dacă dorinţa sa de a ajuta sportul nu se materializează. "Am rămas în Minister cu dorinţa expresă de a sprijini sportul. Se pare că sunt din ce în ce mai aproape de a considera că speranţa mea nu prea îşi găseşte exprimare în realitate", a spus Bellu în faţa deputaţilor din Comisia de anchetă a evenimentelor organizate de MTS de Ziua Tineretului. De asemenea, Octavian Bellu consideră că sportul românesc este "la terapie intensivă", problemele fiind mari şi variate, de la schimbările de esenţă privind descentralizarea până la lipsa finanţării.

GRIGORAŞ, LA IAŞI

Petre Grigoraş va semna un contract pe doi ani cu Poli Iaşi, el conducând ieri primul antrenament al formaţiei din Dealul Copoului. "Grigoraş urmează să semneze un contract pe o perioadă de doi ani, dar pentru noi simpla strângere de mână este suficientă pentru a-l prezenta drept noul antrenor al Politehnicii", a declarat preşedintele de onoare al ieşenilor, Gheorghe Nichita. Primarul Iaşiului a adăugat că Grigoraş a venit cu echipa lui de colaboratori: secundul Marian Dinu, antrenorul cu portarii Dan Moţei şi preparatorul fizic Gheorghe Avram. Nichita a mai precizat că obiectivul pentru noul sezon va fi fixat şi în funcţie de achiziţiile din această vară.

ARBITRI
Vicepreşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Dan Lăzărescu, crede că promovarea lui Cristian Balaj în Premier Class este foarte importantă pentru arbitrajul românesc, fiind un semn că UEFA are încredere în centralii români. "Ne bucurăm pentru Cristi Balaj. Promovarea lui e un mare pas înainte în situaţia actuală. Înseamnă că UEFA are încredere în arbitrii români, chiar dacă arbitrajul de la noi traversează o situaţie mai grea. E foarte dificil să faci promovarea între sezoane şi aici e meritul lui Cristi, pentru că de obicei trecerea la o altă grupă valorică se face iarna. Mai mult, el este singurul arbitru din estul Europei care a fost promovat", a spus vicepreşedintele Comisiei Centrale, Dan Lăzărescu.

×
Subiecte în articol: sport